Orașul din România unde merită să-ți faci vacanța: e premiat oficial ca „destinația anului” și nu e nici scump

Orașul din România unde merită să-ți faci vacanța: e premiat oficial ca

Dacă nu ai decis încă destinația vacanței pentru această vară, ai putea să nu urmezi trendul de a pleca în străinătate optând pentru un sejur în circuitul turistic intern.

România are destinații care se bucură de o apreciere tot mai mare și care primesc distincții oficiale pentru condițiile de care se bucură turiștii care le pășesc pragul.

Iașiul este un astfel de caz. Municipiul Iași a câștigat competiția pentru Destinația Turistică a Anului 2022 la categoria City Break. În finală rămăseseră și Brașovul sau Târgoviște, însă numai unul a putut lua locul întâi!

Totuși, trebuie să știi că Brașovul a obținut premiul special al juriului, iar Târgoviște a câștigat trofeul Destinația Anului 2022 în Muntenia, Oltenia si Dobrogea.

Amintim faptul că 21.655 de români au nominalizat destinațiile preferate în competiția vacanțelor în România, în timp ce 25 de membri ai juriului format din bloggeri și experți în turism și-au prezentat și ei opinia.

E pentru toate buzunarele

Dacă ai fost cel puțin o dată în Iași, știi că orașul se adresează unui mozaic ai preferințelor posibile. Pasionații de cultură, de istorie, de arhitectură sau de distracție găsesc aici tot ceea ce își pot dori, iar ofertele de cazare sau mâncare se adresează tuturor buzunarelor.

Să nu mai vorbim despre foarte cunoscuta ospitalitate a gazdelor ieșene, dar și despre bucătăria lor absolut fabuloasă!

Alegerea unei destinații din circuitul turistic intern s-ar putea să fie salvatoare pentru această vară, dacă ne raportăm la haosul de pe aeroporturile din Europa. În ultimele săptămâni, mii de zboruri au fost anulate, iar românii care trebuie să zboare în diferite colțuri ale continentului ajung să afle că li s-a anulat cursa chiar și după ce s-au îmbarcat. Desigur că în astfel de situații ai dreptul legal la despăgubiri, însă pe moment adesea ești nevoit să soluționezi problema tot pe banii tăi și, bineînțeles, pe timpul tău!

Numeroase agenții de turism recomandă oamenilor să renunțe pe cât posibil la deplasările în străinătate sau măcar să opteze pentru destinații apropiate, de unde există alte legături, alte zboruri, care să-i aducă în timp util acasă.