Olaf Scholz dă asigurări că România va intra în Schengen. Când se va întâmpla
Cancelarul german Olaf Scholz a transmis că România și Bulgaria vor intra în curând în Schengen. În același timp, șeful Guvernului de la Berlin consideră că este în interesul Germaniei și Europei ca restul țărilor din Balcani să adere la Uniunea Europeană.
Olaf Scholz este de partea României. Cancelarul Germaniei susține aderarea țării noastre la Schengen
Vorbind în fața Parlamentului European, înainte de summit, Olaf Scholz a salutat relansarea discuțiilor de aderare la UE a celor șase țări din Balcanii de Vest și decizia din această săptămână de a acorda Bosniei statutul de candidată.
„Este în interesul nostru german și european ca restul Balcanilor să devină parte a Uniunii Europene”, a spus cancelarul.
Totodată, Scholz a lăudat decizia de a permite Croației să adere la Schengen, explicând că Bulgaria și România trebuie „să urmeze în curând”.
„Președintele trebuie să meargă cu documentele în față și, dacă nu știe austriacul, dar cred că știe și face alte jocuri, să îi spună clar: „Ce propui dumneata este pentru viitor! Acum avem un regulament care se aplică fără nicio modificare într-o parte sau în alta! Regulamentul este un act legislativ al Uniunii Europene care trebuie aplicat egal în toate cele 27 de state. Și dacă îi spune și răspunsul este altul, trebuie să comunice în ședința de Consiliu European la toți șefii de stat. Și domnul președinte Iohannis mai are o obligație. Să spună ce șantaj a făcut Austria României. Să spună pe față, în consiliu”, a transmis europarlamentara Maria Grapini la Antena 3 CNN.
Unde se află Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis este prezent la Summitul UE-Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est, urmând ca mâine să participe la reuniunea Consiliului European. Ambele evenimente cheie au loc la Bruxelles.
„Agenda reuniunii Consiliului European va include o discuție privind războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, atât din perspectiva menținerii și consolidării sprijinului european pentru Ucraina pe toate palierele, cât și din perspectiva angajării răspunderii Federației Ruse.
Un aspect important pe agendă vizează coordonarea sprijinului acordat Ucrainei, ca urmare a atacurilor repetate asupra infrastructurii critice și energetice care au lăsat milioane de civili fără electricitate, căldură sau apă curentă și care solicită un răspuns rapid, inclusiv din punct de vedere umanitar. (…)”, a menționat Palatul Cotroceni.
Blocarea României și Bulgariei de la Schengen va fi un subiect de discuție la summitul liderilor europeni de joi și vineri. Președintele Klaus Iohannis a spus că va ridica problema în Consiliul European.