Obligatoriu pentru acești români, până pe 24 octombrie: se dă drumul la recrutarea rezerviștilor, din nou
Armata continuă să fie opțională în România, în mod oficial, dar Ministerul Apărării Național s-a ancorat în ultima perioadă în mai multe campanii de recrutare, iar următoarea se desfășoară între 24 octombrie și 11 noiembrie.
În cazul în care ți-ai dorit dintotdeauna să faci armata și să faci parte din rezerva militară a României, peste doar câteva zile, începe cea mai recentă campanie de recrutare pentru cetățenii care vor să îndeplinească serviciul militar. În final, s-ar putea să rămâi angajat în armată, iar în funcție de domeniul tău de activitate și de cunoștințe, vei putea obține un post bine plătit.
Ce s-a întâmplat la recrutarea din vară
În urma celui mai recent efort de recrutare de pe meleaguri mioritice, conform Avocatnet.ro, au rămas disponibile nu mai puțin de 417 locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), în unităţi militare din București și 19 judeţe – Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Vaslui și Vrancea.
Doritorii trebuie să se deplaseze la cel mai apropiat centru militar zonal, județean sau de sector de care aparțin, în funcție de domiciliu. Acolo vor avea ocazia să înțeleagă ce înseamnă rezervist voluntar, să fie expuși la avantajele îndeplinirii serviciului militar și la etapele procesului efectiv de recrutare și selecție. Cu acea ocazie, voluntarii vor afla și detalii în ceea ce privește unitatea sanitară militară unde urmează să fie examinați medical sau de unitatea militară ori centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială. Întreaga listă de centre militare o găsești pe site-ul MApN.
Pe partea de documente, dacă vrei să te înscrii, lista este următoarea:
- actul de identitate (original şi copie);
- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii;
- acte de studii şi/ sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
- permisul de conducere valabil, eliberat de autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
În privința beneficiilor pentru rezerviștii voluntari, lista este următoarea:
- creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;
- creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
- eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;
- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;
- crearea posibilității repartizării în funcții, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/ gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.
Doar cetățenii români pot fi voluntari, dar mai există și alte câteva reguli eliminatorii pe care le poți consulta mai jos:
- să îndeplinească criteriile generale și specifice de recrutare și selecție a rezerviștilor voluntari, potrivit baremelor corespunzătoare categoriei de personal din care fac parte;
- să nu fi fost condamnați penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția situației în care cei condamnați au fost reabilitați sau amnistiați;
- să nu facă parte din organizații interzise de legislația română și să nu fie membri ai unor organizații incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
- să nu aparțină unor culte, asociații religioase sau grupări religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și celor care încalcă bunele moravuri sau afectează desfășurarea profesiei militare;
- să cunoască limba română, scris și vorbit;
- să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani, pentru cei care optează pentru cadre militare rezerviști voluntari, respectiv între 18 și 50 de ani, pentru cei care optează pentru soldați și gradați rezerviști voluntari.