„Zi proastă pentru Europa”. O mare putere condamnă refuzul Austriei pentru România
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, pune la zid Austria, după ce nu a permis admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, notând că este „o zi proastă pentru Europa”. Șefa diplomației germane a subliniat că guvernul de la Berlin a luptat pentru o decizie favorabilă.
Germania pune la zid Austria
„Nu doar că mi-aş fi dorit o altă decizie, prin care să fie admise în Spaţiul Schengen Bulgaria şi, în special, România, în schimb este o dezamăgire gravă”, a reacționat Annalena Baerbock. „Faptul că blocajul exercitat de Austria a forţat luarea altei decizii îl consider mai mult decât fals din punctul de vedere al politicii europene şi la nivel geopolitic. În loc să avem o zi bună şi puternică pentru Europa, este o zi proastă pentru Europa. Şi cred că trebuie să reflectăm dacă a fost într-adevăr decizia corectă”, a mai spus ministrul de Externe al Germaniei.
Potrivit lui Baerbock, guvernul de la Berlin a depus eforturi considerabile în favoarea celor două candidate la Schengen: „Am fi avut la sfârşitul unui an dur, ca să nu spun un an brutal pentru Europa, un nou pas în sensul aprofundării integrării europene”.
România și Bulgaria nu aderă la Schengen
Consiliul Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Externe (JAI) a decis, joi, 8 decembrie, primirea Croaţiei în spațiul Schengen, dar au fost respinse solicitările României şi Bulgariei.
Croația se va alătura acordului de circulație nerestricționată de la 1 ianuarie 2023, în timp ce ofertele Bulgariei și României de aderare la spațiul Schengen au fost blocate.
„Spațiul Schengen crește pentru prima dată în mai bine de un deceniu”, a declarat Republica Cehă, care deține președinția rotativă a UE, pe Twitter. „Miniștrii au aprobat aderarea Croației de la 1 ianuarie 2023!”.
Viena a rămas fermă pe poziție
Annalena Baerbock a pledat pentru integrarea României și Bulgariei în Schengen, dar acest sentiment nu a fost împărtășit de Viena: „Nu numai Croația, ci mai ales România și Bulgaria au făcut multe pentru a se putea alătura spațiului Schengen. Comisia UE a reconfirmat acest lucru în urmă cu doar câteva săptămâni”, a punctat ministrul german. „Mai ales în aceste vremuri, este important ca Europa să se apropie. Fac un apel la Austria să-și reconsidere „NU”-ul. Dar solicitarea nu a fost luată în seamă de Austria.
„Voi vota împotriva extinderii Schengen către România și Bulgaria”, a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, joi, înaintea votului. „Cred că este greșit ca un sistem care nu funcționează în multe locuri să fie extins”.