Noi atacuri cu rachete la Zaporojie, soldate cu multe victime. Mesajul lui Zelenski pentru Rusia

Noi atacuri cu rachete la Zaporojie, soldate cu multe victime. Mesajul lui Zelenski pentru Rusia

Noi bombardamente au avut loc în orașul ucrainean Zaporojie, vineri dimineață. Potrivit autorităților locale, rușii au tras cu rachete la marginea orașului și au lovit un convoi de civili care pleca din regiune înainte de anunțul anexării. Cel puțin 23 de oameni și-au pierdut viața. Președintele Volodimir Zelenski a transmis un mesaj dur Kremlinului.

Ucraina acuză Rusia de noi bombardamente la Zaporojie

Mai multe mașini cu civili care încercau să-și scoată rudele din teritoriile ucrainene ocupate de ruși au fost atacate de invadatori în apropiere de orașul Zaporojie. În urma bombardamentelor, cel puțin 23 de persoane au murit. Imaginile apărute după atac sunt groaznice, dezvăluind morți și răniți care zac pe drum. Potrivit Ucrainei, convoiul a fost lovit de bombardamente de mai multe ori.

Imagini șocante după atacuri

Loviturile cu rachete au fost atât de puternice încât cel puțin un crater s-a format în zona atacată de soldații ruși. Guvernatorul regiunii Zaporojie, Oleksandr Striuk, a făcut acuzații grave.

„Dușmanul a lansat un atac asupra unui convoi de civili la marginea orașului. Oamenii stăteau la coadă pentru a-și lua rudele și pentru a aduce ajutoare. Avem morți și răniți acolo, iar serviciile de urgență au ajuns la fața locului”, a relatat oficialul ucrainean.

Atacul a avut loc în ziua în care Vladimir Putin semnează anexarea regiunilor ocupate. Cu câteva ore înainte de bombardamente, invadatorii au vizat mai multe orașe din Ucraina, inclusiv Dnipro din apropiere. Conform vicepremierului ucrainean, Mihailo Fedorov, 23 de oameni au fost omorâți și 28 sunt răniți la Zaporojie.

„23 de morți și 28 de răniți după bombardamentul convoiului umanitar în regiunea Zaporojie. Rusia este un stat terorist, care nu are respect pentru viața umană și nu respectă nicio regulă recunoscută internațional a războiului”, a spus acesta.

Zelenski face acuzații grave

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat poporul rus să se revolte împotriva lui Vladimir Putin şi să pună capăt invaziei. Liderul de la Kiev a acuzat Kremlinul că aduce moarte, tortură, viol şi distrugere, motiv pentru care Rusia trebuie oprită. Totodată, șeful de stat a salutat rezistenţa din Rusia faţă de mobilizarea parţială a rezerviştilor ordonată de Moscova.

Zelenski susține că mulţi dintre soldaţii ruşi au fost trimişi la război fără legitimaţii sau documente, ca să nu poată fi identificaţi, cărora le cere să-şi tatueze numele, pentru ca trupurile lor să poată fi restituite rudelor.

Cât despre anexarea celor patru regiuni ucrainene, printre care și Zaporojie, președintele Volodimir Zelenski a avertizat că va aduce un dezastru pentru Rusia.

„Rusia nu va anexa noi teritorii din Ucraina. Rusia se va anexa doar dezastrului pe care l-a adus în teritoriul ocupat al țării noastre. Întreaga societate rusă va rămâne fără o economie normală, fără o viață decentă și fără respect pentru orice valori umane. Este prețul plătit pentru faptul că o anumită persoană din Rusia vrea să continue acest război”, a spus el.