Nici n-ai zice că e criză la noi: România consumă energie electrică „într-o veselie”
Cu toate că situația este una critică pe întregul continent, la noi nici n-ai zice că este criză. România are cel mai mare consum de energie electrică din Europa, după cum vei afla din cele ce urmează.
În plină criză economică și cu prețuri imense la energia electrică, țara noastră nu pare să realizeze situația dramatică în care se află.
Tot ce trebuie să facem pentru a înțelege situația la nivel simplu este să ne uităm, mai ales acum, de sărbători, la decorațiunile de Crăciun din cele mai mari orașe din țară.
Acum, parcă mai mult ca niciodată, primarii orașelor din România se întrec în luminițe și alte decorațiuni ce „mănâncă” multă energie electrică. Totuși, acest aspect se aplică și la nivel micro, atunci când vorbim despre consumatorii casnici.
Ce arată statisticile
Dincolo de observațiile de la fața locului, există statistici care confirmă exact ceea ce am dezvoltat mai devreme.
Spre exemplu, conform Eurostat, Uniunea Europeană, luată per ansamblu, pare să se fi îndepărtat de obiectivul din 2030, care vizează eficiența energetică. În 2020, s-a aflat, totuși, destul de aproape, înregistrând un nivel de 9,5% mai redus decât obiectivul.
În 2021, consumul de energie electrică în Uniunea Europeană a atins 968 Mtep, cu o creştere cu 6,8% faţă de 2020 şi o scădere cu 1,8% faţă de 2019. Consumul final de energie în 2021 a fost cu 5,4% mai ridicat decât obiectivul privind eficienţa energetică pentru 2030, în timp ce în 2020 a fost cu 7,1% mai ridicat, arată statisticile.
Dacă este să comparăm asta cu media din perioada 2017-2019, un număr de 18 țări au avut parte de o scădere a consumului primar şi final de energie în 2021, menţinând tendinţa din 2020.
Cel mai bine, la acest capitol, au stat Estonia (minus 16,8%), Portugalia (minus 13,3%) şi Grecia (minus 10,5%), iar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Lituania (5,7%), Polonia (2,8%) şi România (2,2%).
Comparativ cu media din 2017 – 2019, cel mai abrupt declin al consumului final de energie în 2021 a fost în Malta (minus 10%), Cipru (minus 9,7%) şi Portugalia (minus 7,1%), iar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în țara noastră (7,5%), Bulgaria (3,9%), Ungaria şi Cehia (ambele cu 3,3%), informează Agerpres.