26 oct. 2022 | 17:47

„NATO este pregătită să apere România”. Jens Stoltenberg, mesaj clar pentru Putin

ULTIMA ORĂ
„NATO este pregătită să apere România”. Jens Stoltenberg, mesaj clar pentru Putin

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat, miercuri, că Alianța Nord-Atlantică este gata să apere România și celelalte state membre, în contextul războiului din Ucraina. După o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită la Bruxelles, oficialul NATO a spus că apreciază foarte mult contribuţiile statului român la securitatea comună în această perioadă crucială.

Șeful NATO laudă România

„România este un aliat foarte valoros şi NATO este pregătită să apere România”, a transmis secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. „Apreciez foarte mult contribuţiile sale importante la securitatea noastră comună în această perioadă crucială”, este mesajul liderului NATO.

În continuarea mesajului său, Stoltenberg a lăudat România pentru că este „gazda unuia dintre noile grupuri de luptă ale NATO în regiunea Mării Negre. Daţi un exemplu în ceea ce priveşte cheltuielile pentru apărare. Iar România găzduieşte un amplasament-cheie al NATO pentru apărarea împotriva rachetelor balistice. De asemenea, salut eforturile diplomatice pe care le exercitaţi în vederea consolidării NATO, inclusiv prin găzduirea unei reuniuni a miniştrilor de externe NATO la Bucureşti luna viitoare”.

Cum răspunde Jens Stoltenberg la acuzația Rusiei privind „bomba murdară”

Cei doi oficiali europeni au abordat și războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, șeful NATO a susținut că preşedintele Vladimir Putin eşuează pe câmpul de luptă, acuzându-l, totodată, că răspunde cu mai multe atacuri nediscriminatorii asupra oraşelor ucrainene, împotriva civililor şi a infrastructurii critice şi cu o retorică nucleară periculoasă.

„Am văzut, de asemenea, cum Rusia a acuzat Ucraina că se pregăteşte să folosească o „bombă murdară” radiologică. Acest lucru este absurd. Aliaţii resping această acuzaţie vădit falsă. Iar Rusia nu trebuie să folosească pretexte false pentru a escalada şi mai mult războiul”, a avertizat Jens Stoltenberg, adăugând că NATO nu se va lăsa intimidată sau descurajată să sprijine dreptul Ucrainei la autoapărare atât timp cât va fi nevoie.

Alianța Nord-Atlantică este pregătită să ne apere

Potrivit NATO, este întărită prezenţa alianței de la Marea Neagră până la Marea Baltică, iar avioane de vânătoare din Canada ajută la menţinerea securităţii spaţiului aerian al regiunii. În plus, mii de soldaţi francezi, olandezi, belgieni şi americani se află în România, pentru a descuraja agresiunea lui Putin. Aceste desfăşurări trimit un mesaj clar: NATO este pregătită să apere România. Şi pe toţi ceilalţi aliaţi, a punctat Stoltenberg.