01 iun. 2022 | 12:23

Motivul pentru care recenzarea pe teren a fost amânată. Explicațiile autorităților

ULTIMA ORĂ
Motivul pentru care recenzarea pe teren a fost amânată. Explicațiile autorităților

Recenzarea populației pe teren a început doar pe hârtie. Deși aceasta trebuia să înceapă de marți, oficialii au amânat-o cu câteva zile, până vineri. Motivul e unul banal.

Ce s-a întâmplat cu al doilea proces de recenzare. Anunțul făcut de autorități

Se pare că ar fi fost nevoie de această amânare pentru că recenzorii nu au încă un grafic cu persoanele care trebuie recenzate și mai ales pentru faptul că unele dintre tabletele recenzorilor nu sunt racordate la sistemul de preluare a informațiilor, a justificat purtătorul de cuvânt INS, Vladimir Alexandrescu.

„Sunt două cauze principale. În primul rând, recenzorii trebuie să își recunoască mai întâi sectorul pe care îl au alocat și să identifice, pe baza datelor preluate deja, care sunt locuințele unde trebuie să meargă și ce persoane sunt acolo. Totodată, recenzorii mai trebuie să stabilească și un grafic de recenzare”, susține purtătorul de cuvânt al INS.

Acesta a adăugat că mai multe dintre cele 20.000 de grafice nu sunt racordate la baza de date. Reprezentantul a mai adăugat că mai este nevoie de 2-3 zile pentru ca sistemul să fie adaptat de la etapa de autorecenzare la cea făcută pe tablete de către recenzori.
Aproape de jumătate din populaţia ţintă estimată s-a autorecenzat în perioada 14 martie – 27 mai 2022, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
De altfel, Institutul Național de Statistică anunțase că această etapa de recenzare pe teren va avea loc în perioada 31 mai – 17 iulie. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu faţă-în-faţă, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.

Pe 31 mai 2022, începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reşedinţă obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022. Vor fi vizitate şi gospodăriile populaţiei care nu au finalizat corect şi complet chestionarele de recensământ. Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care la momentul de referinţă al recensământului aveau reşedinţa obişnuită în România (care, la 1 decembrie 2021, locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni)”, arată datele INS.