Ministerul Sănătății, anunț despre valul 6 de COVID: „Un singur element este nou, de aici și cazurile de reinfectări”
Cel de-al șaselea val al pandemiei de coronavirus începe să-și facă simțită prezența și în România. Potrivit oficialilor din Ministerul Sănătății, vârful va fi undeva în luna august, dar dau asigurări că nu vor mai exista restricții de genul lockdown, deși subvarianta BA.5 a Omicron este mult mai contagioasă și are un element de noutate.
Valul 6 de COVID în România
Vine valul al șaselea de COVID în România, anunță secretarul de stat Andrei Baciu. Modul în care se transmite virusul a rămas același și este nevoie de un vaccin mai eficient împotriva BA.5 a Omicron, care va apărea în toamnă. Până atunci, cea mai importantă „armă” pentru a ne proteja rămâne masca, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.
„Virusul acesta va exista cu noi de-acum încolo și vom vedea astfel de situații (n.r. – valuri de infectări), dar sperăm și credem că vor fi din ce în ce mai blânde, cu un impact din ce în ce mai mic asupra oamenilor, la nivel individual. Însă nu va dispărea. Și atunci este o chestiune de a adopta cât mai mult comportamente care ne protejează, dar la nivel individual, pentru că la nivel colectiv știm ce avem de făcut și nu cred că se va mai ajunge, cel puțin noi, în România, ferm nu luăm în calcul introducerea de restricții sau în niciun caz situații de genul lockdown”, a declarat Baciu la Digi24.
Ce este diferit la subvarianta BA.5
Deși „subvarianta BA.5 a Omicron este mai contagioasă, datele existente arată că nu vine cu severitate și impact mai mare asupra organismului infectat. Potrivit reprezentantului MS, vorbim cam de același tablou clinic și cam de aceleași persoane aflate la risc. Totuși, „un singur element este nou, faptul că determină o reactivitate a anticorpilor mai scăzută, de unde vedem și din ce în ce mai multe cazuri de reinfectări. Oameni care s-au infectat în trecutul apropiat nu au dobândit o imunitate suficient de mare ca urmare a trecerii prin boală și atunci se pot îmbolnăvi. Deci, asta este o chestiune nouă, care a apărut în ultimele luni, senzația că am dobândit o imunitate, dar faptul că ne-am îmbolnăvit acum câteva luni de zile și avem o protecție (nu mai e o garanție) – într-adevăr, avem o protecție, însă aceasta este mai mică decât protecția pe care o câștigam prin trecerea prin boală în trecut, cu alte variante” ale coronavirusului, a subliniat acesta.
Precizarea lui Andrei Baciu
Rugat să detalieze cum se pregătesc autoritățile pentru acest nou val de COVID-19, oficialul de la Ministerul Sănătății a precizat că elementul central care definește abordările îl reprezintă capacitatea sistemului medical de a oferi asistență și de a trata pe oricine are nevoie.