Mesajul lui Ion Iliescu, după ce Mihail Gorbaciov a murit: „Un singur lucru nu i se poate reproșa”

Mesajul lui Ion Iliescu, după ce Mihail Gorbaciov a murit: „Un singur lucru nu i se poate reproșa”

Ion Iliescu a transmis un mesaj, la aflarea veștii că Mihail Gorbaciov a murit. Fostul președinte al României a vorbit despre moștenirea liderului URSS și despre modul în care care acesta a schimbat dinamica relațiilor internaționale.

Iliescu, mesaj de condoleanțe după moartea lui Gorbaciov

Iliescu a vorbit despre mesajul lui Gorbaciov privind nevoia de schimbare, susținând că a pus accentul pe democrație și libertatea cuvântului, o decizie pe care social-democratul a considerat-o corectă.

„Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale. Și în bine, dar și în rău.

Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat.

Mulți au spus că a început schimbarea URSS punând căruța înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democrație și pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate nimeni nu suferă, acum, de prea multă democrație, și asta se simte în tot ceea ce facem”, a transmis Iliescu.

Fostul președinte a mai spus că Gorbaciov a fost un om al dialogului și că personalitatea lui a fost controversată. El a spus că doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moștenirea.

În plus, a continuat Iliescu, un singur lucru nu i se poate reproșa: faptul că nu a avut curajul schimbării.

„A crezut că, în relațiile internaționale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supraviețuit. Și acum trăim partea cea mai violentă, și mai periculoasă a lui. Gorbaciov a fost, totuși, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume.

 Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moștenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de ”terapiile de șoc”, aplicate după destrămarea Uniunii și formarea CSI. Terapii de șoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat.

Nu pot spune că relațiile României cu URSS, înainte și după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat.

Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moștenirea. Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării. Fie și numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Ion Iliescu.