Marcel Ciolacu anunță un posibil referendum în România: „Acum că a trecut pandemia, nu e nicio problemă să îl organizăm”
Marcel Ciolacu a vorbit astăzi despre posibilitatea organizării unui referendum în România. Deputatul a spus că odată cu trecerea pandemiei, referendumul poate fi organizat fără probleme.
Senatul urmează să voteze inițiativa USR
Marcel Ciolacu a vorbit despre referendumul „Fără penali în funcții publice”. Inițiativa a trecut de Camera Deputaților, ajungând acum la Senat.
„După cum bine ştiţi, iniţiativa ‘Fără penali în funcţii publice’ a trecut de Camera Deputaţilor. Eram preşedinte al Camerei, în legislatura trecută, cum a fost depus, cum am trecut şi l-am votat. În momentul acesta, iniţiativa este la Senat.
În momentul în care se va da votul din Senat, Guvernul este obligat ca în termen de 30 de zile să organizeze referendumul. Ţinând cont de faptul că nu mai există pandemie, din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă să organizăm acest referendum”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.
Marcel Ciolacu, în favoarea unui referendum
El a menţionat că îi va recomanda liderului de grup al PSD din Senat să susţină introducerea iniţiativei pe ordinea de zi.
„În momentul în care va intra pe ordinea de zi, decizie pe care o ia Comitetul liderilor, eu o să îi recomand liderului PSD să susţină introducerea pe ordinea de zi, va merge la vot şi în 30 de zile Guvernul va fi obligat să organizeze referendum”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Deputatul USR Stelian Ion a declarat că inițiativa a fost respinsă de Senat în 2017, pentru că „în epoca aceea nu era de închipuit că va trece o astfel de iniţiativă”, şi a solicitat preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, „să scoată din sertare” şi să supună la vot iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, pentru a se declanşa revizuirea Constituţiei.
„După ce societatea românească a dat un semnal foarte clar în sensul în care nu-şi mai doreşte penali în funcţii publice, prin faptul că aproape un milion de români au semnat iniţiativa de revizuire a Constituţiei ‘Fără penali în funcţii publice’, toate partidele s-au repliat. Această idee este venită de jos în sus, de la baza societăţii către partidele politice. (…) Ce avem astăzi, e un mic pas înainte. Nu e revizuirea Constituţiei, este o modificare legislativă doar pentru funcţia de preşedinte al României, are anumite vulnerabilităţi pentru că Comisia de la Veneţia a spus că reglementările de genul acesta ar trebui să fie de rang constituţional”, a explicat el.