Japonia amenință că un război precum cel din Ucraina ar putea să înceapă și în Asia
Japonia a avertizat, joi, 5 mai, că situația dificilă din Ucraina ar putea fi reprodusă în Asia de Est, dând de înțeles că oricând poate fi declanșat un război precum cel care durează de peste 70 de zile. Prim-ministrul nipon Fumio Kishida a explicat că acest scenariu poate fi posibil, dacă principalele puteri din regiune nu acționează în tandem pentru ca pacea și stabilitatea să fie păstrate în zona Strâmtorii Taiwan.
Japonia avertizează că un război similar celui din Ucraina ar putea să înceapă și în Asia de Est
Aflat la Londra, premierul nipon Fumio Kishida a adus în atenția publică riscul unui război în Asia de Est precum cel din Ucraina, dacă principalele puteri din regiune nu colaborează pentru ca pacea și stabilitatea să fie păstrate în zona Strâmtorii Taiwan. Alături de prim-ministrul britanic Boris Johnson, Kishida a subliniat că a venit momentul ca țările G7 să-și solidifice unitatea.
„Colaborarea între țările care împărtășesc valori universale devine vitală. Trebuie să colaborăm cu aliații noștri și cu țările cu aceleași principii și niciodată să nu tolerăm o încercare unilaterală de a schimba starea de fapt prin forță în zona indo-pacifică, mai ales în Asia de Est. Asia de Est ar putea să fie Ucraina, mâine”, a spus prim-ministrul nipon, notează Reuters.
Taiwanul se teme de o posibilă invazie a Chinei
Taiwanul, despre care China spune că este teritoriul său, și-a ridicat nivelul de alertă de când a început invazia rusă în 24 februarie, dar se teme de posibilitatea unei situații similare celei din Ucraina, deși nu există încă semne din partea Beijingului că acest lucru s-ar putea întâmpla.
„Pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan sunt critice nu doar pentru securitatea Japoniei, ci și pentru stabilitatea societății internaționale”, a avertizat Kishida. „Japonia își menține poziția că problemele din jurul Taiwanului trebuie rezolvate pașnic, prin dialog. Vom urmări situația cu atenție, din această perspectivă”, a punctat oficialul nipon.
Fumio Kishida, apel la G7
Potrivit prim-ministrului Fumio Kishida, G7 (Grupul celor 7 țări – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA) trebuie să arate că există consecințe asupra violenței rușilor în Ucraina, adăugând că alte aproximativ 140 de persoane vor fi incluse pe lista de înghețare a activelor rusești.
Premierul nipon a sosit la Londra, în urma unei vizite extinse în Asia de Sud-Est, unde a sperat să consolideze răspunsurile la invazia rusă, după ce doar o singură țară, Singapore, s-a alăturat sancțiunilor împotriva Kremlinului. Fumio Kishida a început, săptămâna trecută, turneul său din Asia de Sud-Est, întâlnindu-se cu omologul său indonezian, pentru a discuta reacțiile regionale la criza din Ucraina, precum și pentru a contracara asertivitatea tot mai mare a Chinei în regiune.