27 sept. 2022 | 20:37

Iranul acuză SUA că profită de situația delicată pentru a destabiliza țara. Proteste masive după ce Masha Amini a fost ucisă

ULTIMA ORĂ
Iranul acuză SUA că profită de situația delicată pentru a destabiliza țara. Proteste masive după ce Masha Amini a fost ucisă

Iranul s-a confruntat luni cu mai multe critici internaționale în legătură cu moartea lui Masha Amini, o femeie care a fost ucisă de autorități pentru că a purtat greșit hijab-ul și a lăsat să i se vadă părul. Tragedia a declanșat proteste la nivel național, iar Teheranul a acuzat Statele Unite că se folosesc de tulburări pentru a încerca să destabilizeze țara.

SUA, acuzate că intervin în Iran, profitând de proteste

Iranul a reprimat cele mai mari demonstrații din 2019, declanșate de moartea kurdei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, la 16 septembrie, după ce a fost reținută de poliția morală care aplica restricțiile stricte ale Republicii Islamice privind îmbrăcămintea femeilor. Cazul a atras o condamnare pe scară largă.

Dar măsurile nu i-au împiedicat pe iranieni să ceară căderea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, și a restului establishmentului clerical.

Canada va impune sancțiuni celor responsabili de moartea lui Amini, inclusiv unității de poliție a moralității din Iran și conducerii acesteia, a declarat luni premierul canadian Justin Trudeau.

Am văzut Iranul nesocotind drepturile omului de nenumărate ori, acum vedem acest lucru prin moartea lui Mahsa Amini și prin reprimarea protestelor”, a declarat Trudeau reporterilor la Ottawa.

Pe Twitter au apărut videoclipuri care arată proteste de stradă în diferite părți ale Teheranului, precum și imagini în care locuitorii pot fi auziți strigând „Moarte lui Khamenei” din casele lor.

Femeile au jucat un rol proeminent în cadrul protestelor, fluturând și arzând vălurile, ca un simbol prin care își cer drepturile, atât de reprimate în ultimele decade.

Grupul pentru drepturile omului Hengaw a postat o înregistrare video care arată protestatarii aplaudând în Sanandaj, capitala provinciei Kurdistan, în timp ce femeile își dau jos vălurile de pe cap pentru a protesta împotriva hijabului forțat.

Într-o înregistrare video ulterioară, se auzeau împușcături puternice, în timp ce străzile păreau a fi umplute cu gaze lacrimogene.

O altă înregistrare video postată pe rețelele de socializare a pretins că arată cum forțele de securitate au deschis focul la sfârșitul zilei de luni, în timpul protestelor din Sardasht, un oraș cu o populație kurdă numeroasă.

SUA ar sprijini protestele, conform Iranului

Iranul a declarat că Statele Unite sprijină revoltele și caută să destabilizeze Republica Islamică.

„Washingtonul încearcă mereu să slăbească stabilitatea și securitatea Iranului, deși nu a avut succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, într-o declarație.

Pe pagina sa de Instagram, Kanaani i-a acuzat pe liderii Statelor Unite și ai unor țări europene că abuzează de un incident tragic în sprijinul „revoltatarilor” și ignoră „prezența a milioane de oameni pe străzile și în piețele din țară în sprijinul sistemului”.

Tot luni, Germania l-a convocat pe ambasadorul iranian la Berlin pentru a îndemna Teheranul să înceteze represiunea și să permită proteste pașnice.

Întrebat despre posibilitatea unor noi sancțiuni împotriva Teheranului ca răspuns la violențe, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe declarase anterior: „Vom analiza toate opțiunile” împreună cu alte state din Uniunea Europeană.

Săptămâna trecută, Statele Unite au impus sancțiuni asupra poliției de moralitate din Iran în urma acuzațiilor de abuzuri asupra femeilor iraniene, afirmând că consideră unitatea responsabilă pentru moartea lui Amini.

Duminică, Iranul i-a convocat pe ambasadorii britanic și norvegian pentru ceea ce a numit interferență și acoperire mediatică ostilă a tulburărilor.