Incident grav în timpul unui zbor. Pilotul și copilotul ar fi adormit la manșa avionului care transporta 250 de pasageri
Doi piloți de avion ar fi adormit luna trecută pe un zbor de la New York la Roma, în timp ce avionul lor era încă în aer, cu până la 250 de pasageri la bord, au constatat anchetatorii. Ancheta a arătat că ambii piloți ai unui zbor al companiei ITA Airways care a plecat de pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy pe 30 aprilie ar fi dormit în cabina de pilotaj în timp ce avionul lor Airbus 330 zbura la 11.000 de metri deasupra Franței.
Incident grav la bordul unui avion
În timp ce unul dintre piloți a dormit în timpul pauzei de somn desemnate, căpitanul avionului a adormit și el, au declarat anchetatorii.
Controlorii de trafic aerian au declarat anchetatorilor că au pierdut contactul cu avionul timp de aproximativ 10 minute. Pe fondul temerilor legate de un incident terorist, aceștia au pregătit avioane de vânătoare pentru a intercepta avionul, dar piloții au răspuns în cele din urmă.
John Nance, un analist de aviație colaborator al ABC News, a calificat această situație drept „extrem de periculoasă”, mai ales dacă piloții nu au putut monitoriza condițiile meteo și starea combustibilului din avion.
„Avionul poate zbura în continuare pe pilot automat, dar acest lucru nu este inteligent sau sigur”, a spus el.
Conform ITA Airways, cunoscută anterior sub numele de Alitalia, căpitanul a susținut că radiourile nu mai funcționau, dar anchetatorii au găsit „neconcordanțe puternice între declarațiile făcute de căpitan și rezultatul anchetei interne”, potrivit unui comunicat.
Căpitanul aeronavei, demis
Compania aeriană italiană a precizat într-un comunicat că comportamentul căpitanului „nu a fost în concordanță cu regulile dictate de companie”.
Avionul a reușit totuși să aterizeze în siguranță la Roma, iar ITA Airways l-a concediat între timp pe căpitan.
În aprilie, piloții de la Southwest Airlines și Delta Air Lines au presat companiile aeriene să abordeze problema oboselii piloților, pe fondul cererii tot mai mari de călătorii și a lipsei de personal.
„Oboseala, atât acută, cât și cumulativă, a devenit amenințarea numărul unu pentru siguranța Southwest Airlines”, a transmis într-o scrisoare Asociația Piloților Southwest Airlines, sau SWAPA, directorilor companiei aeriene.