13 mart. 2022 | 10:48

Imaginea care arată drama unei națiuni: tată și fiu, în gară, luându-și rămas bun de la familia care fuge din calea razboiului

ULTIMA ORĂ
Imaginea care arată drama unei națiuni: tată și fiu, în gară, luându-și rămas bun de la familia care fuge din calea razboiului

O imagine cu un impact emoțional ieșit din comun a fost publicată pe Twitter. În această fotografie putem vedea drama prin care trec cetățenii Ucrainei, în contextul războiului pe care Vladimir Putin îl duce împotriva lor.

Mikhail Khodorkovsky a publicat, recent, pe Twitter, o fotografie sfâșietoare în care putem vedea, „fără perdea”, efectele devastatoare ale unui război pe care ucrainenii nu l-au cerut.

„La punctul de evacuare, în gară, din Kyiv spre Lviv. Ei nu știu dacă vor mai avea ocazia să se revadă vreodată… Yaroslav, în vârstă de 23 de ani, și tatăl său, Volodimir, în vârstă de 61 de ani, imediat după despărțirea de familia lor: mamă, soție și trei copii”, a scris Mikhail Khodorkovsky, alăturat fotografiei realizate de agenția Reuters.

Imaginea care nu are nevoie de cuvinte, pe Twitter

Imediat după ce a fost publicată pe Twitter, imaginea cu pricina a primit mii de retweet-uri, mențiuni, dar și comentarii, majoritatea utilizatorilor declarând că fotografia emană extrem de multă durere și deznădejde.

 

Între timp, atacurile Rusiei continuă în Ucraina. Sirenele de război au „urlat”, și în această noapte, în cele mai importante orașe și regiuni din această țară. În paralel, zeci de mii de refugiați pleacă, zilnic, din Ucraina, în încercarea de a se salva din calea unui război împotriva lor, a civililor.

Conform declarațiilor oficialilor ucraineni, armata rusă nu pare să țină cont de oamenii Ucrainei. Se atacă puncte strategice, iar în paralel se atacă baze civile cu acceași intensitate.

Liderii europeni au avertizat că Vladimir Putin nu ar avea nici cea mai mică intenție de a se opri.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele