Furnizorii nu renunță la vechile metehne. La ce „erori” ar trebui să te mai aștepți
Furnizorii noștri de energie electrică și gaze naturale nu se dezmint. După ce au primit amenzi uriașe de la ANRE si ANPC, iar Ministerul Energiei i-a pus să refacă milioane de facturi pe care le calculaseră greșit, aceștia par să persevereze în nereguli.
Cele mai recente controale desfășurate de organele abilitate indică faptul că, în marile companii de energie electrică și de gaze naturale, continuă să domnească haosul și neregulile.
Alte valuri de amenzi
Așa cum era de așteptat, nici de data aceasta, autoritățile nu au ezitat și au amendat furnizorii, prinși din nou cu mâța în sac.
În săptămâna care tocmai s-a încheiat, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat furnizorii din energie cu cu 2,63 milioane de lei.
De asemenea, mai transmit autoritățile, au fost dispuse măsuri pentru toţi furnizorii de a respecta prevederile legale în sensul facturării consumului de gaze naturale cu aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.
Mai mult decât atât, uneia dintre societăți i s-a dispus ca, în termen de 45 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, să restituie clienților finali din portofoliu, sumele de bani facturate și încasate în mod nejustificat.
În acest caz, este vorba despre EURO SEVEN INDUSTRY, unde a fost finalizată o acțiune de control, în ceea ce privește neîndeplinirea măsurilor dispuse printr-un proces verbal de constatare și sancționare aplicat în perioada anterioară, aplicându-se amendă contravențională în valoare de 100.000 lei, pentru facturarea clienților finali, în mod greșit, a costurilor generate de dezechilibrele zilnice și de depășirea capacității de transport.
Lista companiilor sancționate la valul de controale recent efectuate este una mult mai lungă de atât:
Furnizori de energie electrică:
ELECTRICA FURNIZARE – 400.000 lei
E.ON ENERGIE – 400.000 lei
HIDROELECTRICA – 90.000 lei
TINMAR ENERGY – 60.000 lei
CEZ VÂNZARE – 20.000 lei
Furnizori de gaze naturale:
ENGIE – 400.000 lei
E.ON ENERGIE – 400.000 lei
ENERGIE GAS & POWER – 100.000 lei.