26 oct. 2022 | 13:41

FOTO Când se deschide Pasajul Domneşti de pe Centura Bucureşti. Anunțul făcut de Guvern

ULTIMA ORĂ
FOTO Când se deschide Pasajul Domneşti de pe Centura Bucureşti. Anunțul făcut de Guvern

Veste excelentă pentru bucureșteni și nu numai. Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunţat că Pasajul Domneşti de pe Centura Capitalei va fi gata la data de 15 noiembrie. Potrivit oficialului din Guvern, au început pregătirile pentru darea în trafic a pasajului.

Pasajul Domneşti de pe Centura Bucureşti se deschide în noiembrie

Au început pregătirile pentru darea în trafic a Pasajului Domnești de pe Centura Bucureștiului pe 15 noiembrie, a transmis, miercuri, secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta reprezintă primul sens giratoriu suspendat ce urmează să fie inaugurat la ieșirea din Capitală.

Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a precizat pe rețelele sociale că au fost finalizate straturile de mixturi asfaltice în zona pasajului de pe Centura Capitalei, rampele de acces și bretelele, inclusiv rampa de coborâre/urcare spre și dinspre Domnești. Totodată, s-a montat atenuatorul de șoc la rampa de urcare dinspre Bragadiru și urmează montarea celui de al doilea la rampa de urcare dinspre Chiajna, a explicat oficialul.

Se fac ultimele lucrări

Sensurile giratorii dinspre București și Domnești se află în curs de finalizare, susține Scrioşteanu, care mai spune că a început turnarea straturilor de uzură pentru benzile de circulație 2 și 3 ale Centurii București și se pregătește instalarea parapetului New Jersey.

„Continuă montarea parapetelui rutier de-a lungul Centurii București. Continuă acoperirea cu stratul de protecție anticorozivă pe toată structura din beton a pasajului (pile, culei, ziduri, rampe). Continuă montarea ultimilor stâlpi pentru iluminat, a lămpilor electrice și a tablurilor de conexiune pe mai multe zone ale pasajului. Continuă montarea indicatoarelor rutiere și realizarea marcajelor rutiere.Continuă lucrările la stațiile de pompare aferente rețelei de canalizare pluvială în zona pasajului”, a afirmat secretarul de stat în postarea de pe Facebook.

Sunt cinci pasaje la ieșirea din Capitală

Contractul pentru proiectarea și execuția acestui pasaj suspendat a fost semnat în mai 2017, cu asocierea STRACO GRUP SRL – COMNORD SA – SPECIALIST CONSULTING SRL, pentru suma de 91,55 milioane de lei fără TVA. Ulterior, subcontractorul TRACON a preluat șantierul la finele lui 2020.

Din cinci pasaje de pe Centura Capitalei, doar cel de la Domnești ar putea fi gata (15 noiembrie), termenul pentru Pasajul Berceni fiind prelungit până în martie 2023. Anul trecut a fost dat în trafic Pasajul Mogoșoaia și rămâne de văzut când vor fi gata pasajele Oltenița (Popești – Leordeni) și Cernica.