Ford, lider pe piața din România: cele mai vândute modele

Ford, lider pe piața din România: cele mai vândute modele

Compania americană a reușit să-și mențină poziția pe piața de vehicule comerciale din România și în 2021.

Ford a înregistrat o creștere a volumul de autovehicule comerciale vândute de 21%, după cum reiese din datele companiei, atingând o cotă de piață de 19,7%. Cifrele privind înmatriculările confirmă un volum total de 3.714 unități înregistrate de compania americană, pe segmentele <3,5tone, minibus. În același timp, principalul competitor din import, Renault, a înmatriculat numai 2.353 de unități.

Chiar și aceste condiții, cel mai vândut model al Ford, Transit, s-a clasat doar pe locul trei la finalul anului, fiind depășit de Dacia Dokker și Iveco Daily, conform cifrelor APIA.

Ford, un model de urmat

Datele publicate de Ford arată că modelul Transit Custom a atins cea mai bună cotă de segment din ultimii 8 ani, respectiv 30,7% și o creștere a volumului vândut de 30% față de anul 2020. Pe segmentul pickup-urilor, Ford Ranger și-a păstrat poziția de lider pentru al cincilea an consecutiv, cu o cotă de segment de 37,4% și o creștere a volumelor de 18% față de 2020. Din totalul vânzărilor Ford Ranger, versiunea de performanță Raptor reprezintă o cotă de 32%.

„Performanța înregistrată în 2021 confirmă fiabilitatea vehiculelor comerciale Ford, încrederea clienților în serviciile propuse de noi, atât pe partea de soluții integrate de produs, cât și pe cea de finanțare și service. Rețeaua autorizată de dealeri Ford – Centru Transit este proiectată pentru a pune la dispoziția clienților noștri întreaga asistență și consiliere de specialitate de care au nevoie pentru a lua decizia corectă de achiziție în funcție de specificul activității lor economice și pentru a deveni un partener eficient, de încredere și construit pentru rezultate”, a declarat Cristian Prichea, director general al Ford România NSC.

Pe segmentele de autoturisme, Ford a reușit o performanță cu modelul Puma, care a fost cel mai vândut automobil de import, fiind depășit doar de modelele locale ale Dacia.

Etichete: