Eduard Novak, despre intonarea imnului Ținutului Secuiesc: „Este tradiţia noastră, nu deranjăm pe nimeni cu nimic”
Intonarea imnului Ținutului Secuiesc la evenimentele sportive din România este normală, a declarat marți ministrul Sportului, Eduard Novak, precizând că zona este populată în principal de persoane vorbitoare de limba maghiară.
„Este o regiune unde marea majoritate vorbeşte în limba maghiară. Este tradiţia noastră, nu deranjăm pe nimeni cu nimic. Este normal, este tradiţia noastră, este respectat şi prin Constituţie”, a răspuns ministrul Sportului, membru al UDMR.
„90% din echipa naţională a României provine din Harghita”
Declarația ministrului Sportului vine în contextul în care echipa națională de hochei s-a aflat în centrul unui scandal, în luna mai a acestui an, când o bună parte dintre jucători au intonat imnul Ținutului Secuiesc.
La finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, o parte a jucătorilor români au cântat împreună cu galeria maghiară imnul Ținutului Secuiesc, Eduard Novak spunând la acea vreme că aceștia nu au lezat cu nimic imaginea României.
„Eu cred că reacţia este una deplasată, exagerată. Băieţii au cântat efectiv după competiţie, după evenimentul oficial. Trebuie să ştie toată lumea că nu au cântat în locul imnului României sau în partea oficială a competiţiei. Când s-a terminat competiţia, galeria început să cânte. Ştie toată lumea că 90% din echipa naţională a României provine din Harghita şi vă daţi seama că sunt etnici maghiari.
Galeria a început să cânte şi ei au cântat alături de ei imnul Ţinutului Secuiesc. Ceea ce pentru noi, din punctul de vedere al ministerului, nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului, principiile. Este vorba de o manifestare a lor, este vorba despre cultura maghiară, despre sentimentul lor, şi nu s-a lezat cu nimic imaginea României”, declara în mai, Eduard Novak pentru Agerpres.