După gaz și curent, urmează grâu și porumb: așa înțelegi efectele războiului din Ucraina în coșul de cumpărături
Majoritatea românilor se gândesc la scumpirile pe care le văd pe facturile de utilități, dar dezastrul financiar și consecințele conflictului din Ucraina se vor resimți și în prețul alimentelor, nu doar al energiei.
De la 1 februarie, în doar câteva zile, prețul grâului a crescut cu 34%, iar la porumbului a înregistrat o creștere de 40%. Conform analiștilor XTB, trendul scumpirilor ar putea continua cu încă 35-40%, în funcție de modul în care progresează războiul. Deși majoritatea dezbaterilor din jurul invaziei rusești gravitează în jurul transportului de gaze naturale, scumpirea cerealelor pare să fie mai accelerată și, în mod regretabil, se va reflecta mai rapid în valoarea coșului zilnic de alimente.
Prețul la porumb și grâu, victima tensiunilor din Marea Neagră
Marfa care trece prin Marea Neagră este una foarte variată și circulă în mai multe direcții, indiferent dacă te uiți la metale industriale, produse chimice sau materii prime agricole. Buna circulație a lor contribuie la un echilibru al pieței globale, iar la momentul de față, acel echilibru este periclitat.
Nu ajută nici faptul că Rusia este primul exportator mondial de grâu. Ucraina ocupă locul cinci în același clasament, iar cele două împreună sunt responsabile de aproximativ un sfert din întreaga piața globală. Dacă ne uităm doar la producția tradițională a Ucrainei, această țară grav năpăstuită de război în acest zile, este foarte importantă pentru echilibrul pieței de cereale în general, de la porumb și grâu până la soia. Nu de alta, dar Ucraina este în top 10 mondial în ceea ce privește culturile de soia.
Dincolo de contextul socio-politic, importante sunt prețurile, iar acestea nu arată bine deloc. Pe piaţa europeană, grâul a crescut cu 34%, de la 269,25 euro/tonă în prima zi din februarie la 360,75 euro/tonă miercuri la închidere, cu vârful chiar la 390 de euro. În cazul grâului tranzacţionat futures în SUA, preţul a atins miercuri limita de variaţie ascendentă, la 10,56 dolari/buşel (unitate de aproximativ 35,24 de litri, sau 27,2 kg grâu, 25,47 kg porumb). În cazul porumbului, avansul a fost de la 253 la 355 euro/tonă între 1 februarie şi 2 martie, însemnând o apreciere de 40%. Creşterile sunt neobişnuit de puternice, cu variaţii rapide în interval foarte scurt de timp.
„În condiţiile în care confruntările continuă mai mult de câteva săptămâni, am putea asista la scumpiri de peste 20% de la nivelurile actuale, deja foarte ridicate în raport cu anul trecut, pentru grâu, şi peste 15% pentru porumb, în estimarea noastră iniţială. Cu toate acestea, foarte probabil parcursul nu va fi unul liniar, lipsit de corecţii episodice şi în general de o volatilitate la niveluri foarte ridicate”, arată analiza XTB.