Doar asta nu se scumpise în România, după motorină, gaz, curent și carne de miel
La nivel european, oamenii se confruntă cu un val masiv de scumpiri într-o varietate foarte mare de domenii. Energia și carburanții sunt doar vârful piramidei, situația este mult mai complicată decât atât.
În timp ce fluctuațiile la prețul petrolului sunt aproape previzibile, având în vedere că se întâmplă în fiecare săptămână, nu se așteptau mulți la situația referitoare la ouă. Gripa aviară și criza din Ucraina au explodat prețurile la acest produs incredibil de important la masa de paști. Prețurile sunt cu peste 40% peste nivelul din 2021 la nivel european, nu doar în România.
Scumpiri de 10%, într-o singură lună
Ouăle la punctual de ambalare se află în această perioadă la niveluri medii record, în toată Europa. Aceasta sunt cu 43% mai mari comparativ cu perioada similară a anului trecut. În România, doar în luna martie, prețurile au crescut cu peste 9%.
Într-o singură săptămână, la punctele de ambalare din Europa, prețul pentru 100 de kilograme de ouă clasa A au sărit cu 0,7%. Aceea este însă o valoare îmbucurătoare, dacă ai în vedere scumpirea totală de 14,6% pe parcursul întregii luni. Este vorba de 193 de euro, cu 43,8% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor agregate de Comisia Europeană și sintetizate într-un raport publicat în 20 aprilie.
Cea mai dificilă situație se întâlnește în Olanda, unde creșterea din a 14-a săptămână a acestui an, începutul lunii aprilie, a fost de 54,1%, dacă folosești ca referință valoarea de acum un an. În Țările de Jos se discută de 208 euro pe 100 de kilograme. Chiar și așa, cele mai scumpe ouă sunt la această oră în Italia, nu mai puțin de 227,3 euro pe 100 de kilograme.
România se laudă la această oră cu cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, dar asta nu înseamnă sub nicio formă că scumpirile sunt absente. Momentan, valoarea de referință este de 128,9 euro pe 100 de kilograme, în contextul în care, în luna ianuarie a aceluiași an, vorbeam de 112,47 euro. Media de preț a lunii martie a fost în România de 119,7 euro 100 de kilograme sau 592,5 lei 100 de kilograme, cu 7,7% și respectiv 9,1% mai scump decât în perioada similară a anului trecut.