Devine obligatoriu pentru toți românii în fața acestor polițiști. Legea care stă să apară și le dă puteri sporite autorităților locale

Devine obligatoriu pentru toți românii în fața acestor polițiști. Legea care stă să apară și le dă puteri sporite autorităților locale

O ramură a poliției primește puteri sporite.

Cu alte cuvinte, poliția locală va avea dreptul să solicite prezentarea mai multor acte, conform unui proiect iniţiat de deputaţi liberali și adoptat luni de Senat.

Acest nou proiect vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Proiectul a fost adoptat cu 101 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi trei abţineri.

„Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare amendarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii şi în sarcina Poliţiei locale a posibilităţii de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare”, se precizează în raportul comun de admitere a proiectului, întocmit de comisiile juridică şi de apărare.

Proiectul este susținut

Proiectul a fost adoptat cu două amendamente care prevăd că „Poliţia locală poate solicita aceste date de identifîcare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, respectiv „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către poliţistul local se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit expunerii de motive, aplicarea acestei modificări la legislaţia în domeniu va conduce la reducerea numărului de încălcări ale normelor legale privind oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor, informează Agerpres.

„În considerarea faptului că poliţiştii locali vor avea competenţa de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staţionarea/parcarea, având în vedere şi faptul că sancţiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/staţionarea/parcarea”, se explică în document.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.