Descoperirea uimitoare din creierul persoanelor care trăiesc mult. Ce au observat oamenii de știință
Cercetătorii au descoperit ce se petrece în creierul persoanelor care trăiesc mai mult. Oamenii de știință au efectuat mai multe teste asupra persoanelor care au trăit mai mult de 80 de ani și care au reușit să își păstreze luciditatea.
Cercetătorii vin cu o nouă descoperire în domeniul neurologiei, după ce au efectuat mai multe cercetări în cazul persoanelor care au trăit mai mult de 80 de ani. Acești oameni au prezentat la nivelul creierului un set unic de neuroni de dimensiuni mai mare care nu prezintă reziduuri proteice prezente în mod normal în cazul celor care au dezvoltat boala Alzheimer, potrivit Universității Northwestern.
„Această descoperire surprinzătoare indică potențial că celulele nervoase foarte mari sunt prezente în creierul centenarilor de la naștere, iar dimensiunea lor mare persistă pe tot parcursul vieții. Această caracteristică a sistemului nervos poate fi folosită pentru a identifica devreme potențialii centenari în rândul populației generale. ”, a declarat Tamar Gefen, profesor asociat la Universitatea Northwestern din Chicago (SUA).
În prezent, cercetătorii sunt preocupați de speranța de viață a oamenilor și dacă aceasta poate fi limitată de către mutațiile care afectează rata de îmbătrânire. Pentru a putea ajunge la o concluzie, oamenii de știință își îndreaptă atenția asupra modificărilor ADN care au efect asupra duratei de viață a muștelor de fructe, șoarecilor și primatelor.
În afară de aceste experimente, oamenii de știință se străduiesc să afle secretele longevității studiind genomurile, dar și obiceiurile de viață a persoanelor cu care trăiesc mai mult decât media. Aceste persoane se pot regăsi în „centrele de longevitate”, fiind întâlnite cu precădere în Japonia și sudul Italiei.
Ce se întâmplă în creierul celor care trăiesc mai mult
În studiile lor, oamenii de știință au descoperit o particularitate a creierului în cazul a șase voluntari cu vârsta de 80 de ani și peste, care trăiesc în mai multe regiuni ale Statelor Unite. În timpul observațiilor, cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra cortexului entorinal, fiind partea creierului responsabilă cu formarea amintirilor.
Această regiune este prima afectată în cazul persoanelor bolnave de Alzheimer, după cum au notat oamenii de știință. Aceștia au încercat să găsească diferențe între centenarii cu luciditate și memorie bună și ceilalți oameni cu deficiențe în aceste cazuri.
Astfel, oamenii de știință au comparat structura cortexului entorinal al centenarilor, precum și pe cel al pensionarilor sănătoși, tinerilor și al persoanelor bolnave de Alzheimer. În urma comparației a fost dezvăluită o caracteristică aparte a creierului centenarilor.
Așadar, în cortexul entorinal se regăsește un grup de neuroni mai mari, în interiorul cărora nu se regăsesc reziduuri de proteină tau, una dintre moleculele asociate cu dezvoltarea bolii Alzheimer. Prezența acestor celule determină creierul unui om să fie mai tânăr cu 20 până la 30 de ani în comparație cu al celorlalți. Acest lucru explică de ce centenarii au o memorie mai bună și o păstrează de-a lungul vieții.