Descoperire importantă în arheologie: inscripțiile de pe o piatră de calcar

O descoperire importantă datează, se pare, din timpul Regelui Ezechia.

În anul 2007, o placă de calcar era descoperită în timpul săpăturilor din zona Izvorului Gihon. Descoperirea era făcută de Eli Shukron și Ronny Reich.

Fragmentul avea aproximativ dimensiunea unei mâini și conținea două rânduri de text întrerupte de patru litere. Totuși, specialiștii nu și-au dat seama imediat cât de importantă este această descoperire. O analiză suplimentară a inscripției a generat concluzia că această inscripție poartă de fapt numele lui Ezechia.

Ezechia este menționat de multe ori în Biblie

Concluzia a fost trasă de Shukron, dar și de profesorul epigrafist Gershon Galil. Ezechia este menționat adesea în Biblia ebraică.

Precum România, fiecare țară are propria rețetă de supă sau ciorbă. Care ar fi cea mai bună, dar și cea mai cunoscută

Sancțiunile usturătoare pe care le vor primi românii care stau la bloc și au animale de companie. Ce spune legea, e oficial

În 2 Împărați 20:20-21 apare scris, spre exemplu: „Celelalte fapte ale lui Ezechia și toate puterile lui, cum a făcut bazinul și conducta [„tunelul lui Ezechia”] și cum a adus apa în cetate, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Ezechia a adormit cu părinții săi, și Manase, fiul său, a domnit în locul lui”.

Această inscripție este legată, se pare, de un fragment găsit de arheologul Yigal Shiloh în 1978, un pic mai la sud de Izvorul Gihon. Piatra și inscripția aparțin din aceeași categorie. Acel text care este, la rândul lui, unul scurt, este identificat, de asemenea, ca fiind legat de cel de-al șaptesprezecelea an de domnie al lui Ezechia, cu aproximație, în jurul anului 709 î.Hr.

Trebuie menționat că, din câte se bănuiește, Ezechia ar fi domnit în total 29 de ani, iar acest lucru apare în 2 Regi 18:2.

Cercetătorii sunt de părere că această inscripție, care nu este întreagă, poate fi rezultatul damnatio memoriae (latină pentru „condamnarea memoriei”). Aceasta este practică tipică a conducătorilor de mai târziu care, dintr-un motiv sau altul, au respins tot ceea ce au creat cei de dinaintea lor.

În acest context, Manase, fiul lui Ezechia, a respins credința în Dumnezeu, dar și modelul de guvernare al tatălui său.