31 aug. 2022 | 20:33

Decizia neașteptată a Rusiei după moartea lui Mihail Gorbaciov. Când și unde va fi înmormântat ultimul lider sovietic

ULTIMA ORĂ
Decizia neașteptată a Rusiei după moartea lui Mihail Gorbaciov. Când și unde va fi înmormântat ultimul lider sovietic

Funeraliile ultimului lider al URSS, Mihail Gorbaciov, decedat în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 91 de ani, se vor desfăşura sâmbătă, 3 septembrie, a anunţat fiica sa, Irina, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax. Ceremonia funerară va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervată personalităţilor marcante. Totuși, ultimul președinte al Uniunii Sovietice nu va avea parte de funeralii de stat.

Funeralii Mihail Gorbaciov

Sicriul cu Mihail Gorbaciov este depus în același loc în care a stat şi trupul lui Stalin la moartea sa (1953), inclusiv fondatorul URSS, Vladimir Ilici Lenin, care a avut funeraliile în acelaşi loc. Ultimul politician rus a cărui ceremonie funerară a fost organizată în Sala Coloanelor este Vladimir Jirinovski, decedat în aprilie 2022.

„Capela va fi deschisă publicului între 10:00 şi 14:00, orele Moscovei”, a spus un membru al Fundaţiei Gorbaciov. Acesta urmează să fie înmormântat alături de soţia sa, Raisa, decedată în anul 1999. Decizia a fost a familiei.

În cimitirul Novodevici din Moscova va fi înmormântat

Potrivit fetei lui Mihail Gorbaciov, înmormântarea va avea loc tot sâmbătă, la cimitirul Novodevici din capitala Rusiei. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi își dorm somnul de veci în acest cimitir din secolul al XVI-lea, printre care Boris Elţîn (primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Gorbaciov). Mai trebuie menționat faptul că, dintre preşedinţii sovietici, doar Nikita Hruşciov este înmormântat aici, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat, miercuri, că preşedinţia rusă va decide dacă Mihail Gorbaciov va avea parte de funeralii de stat. De asemenea, omul lui Putin a mai declarat că liderul său urmează să hotărască dacă va participa la înmormântare.

Mesajul lui Putin după moartea ultimului lider URSS

Despre Mihail Gorbaciov, Kremlinul a relatat că a fost un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat „romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident. Potrivit lui Putin, ultimul președinte al URSS a avut un „impact uriaș asupra cursului istoriei” și a găsit „propriile soluții la probleme urgente”.

Politicianul, care a încheiat Războiul Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să împiedice destrămarea URSS, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, din cauza problemelor grave de sănătate. Foarte respectat și apreciat în străinătate, Gorbaciov a primit laude de la personalități din întreaga lume și Premiul Nobel pentru Pace în 1990, pentru rolul său în încheierea confruntării Est-Vest din secolul trecut.