În istoria țării noastre, există suficiente personaje care, într-o primă instanță, au fost desconsiderate, doar ca mai apoi să ajungă savanți în domeniilor lor de activitate.
Unul dintre ei este chiar marele Gheorghe Lazăr, cel care, după ani în care a trebuit să-și demonstreze „valoarea”, a ajuns să fie considerat părintele școlii românești.
Pentru a sublinia cele expuse în acest articol, reamintim că de aceeași soartă a avut parte inclusiv Constantin Constantinescu-Mircești, despre care am povestit deja într-un articol anterior.
Cum astăzi marcăm oficial începutul de an școlar în România, ne-am gândit să vă povestim despre cel care a fost Gheorghe Lazăr, ilustrul om de carte care a dat numele unuia dintre liceele de prestigiu din Capitală.
Gheorghe Lazăr a fost, în paralel, inginer, teolog, dar și pedagog și este, în prezent, considerat fondatotul învățământului în limba română.
În 1818, Gh. Lazăr înființa la București prima școală cu predare în limba română, cu toate că acțiunea sa nu a fost deloc una lipsită de obstacole. Amintim că, în acea perioadă, predarea se făcea în limba slavonă sau greacă, limba română nefiind considerată o limbă suficient de „cultă” pentru școală. De altfel, primul abecedar de pe teritoriul țării noastre a fost în slavonă.
Gheorghe Lazăr a fost considerat „nepotrivit și cu totul netrebnic pentru sarcina de învățător”, fiind nevoit să plece din Transilvania, în Țara Românească, unde a încercat și izbândit să-și ducă planurile la un bun sfârșit.
El s-a născut în anul 1779, la Avrig, într-o familie de țărani avuți. Datorită rezultatelor excepționale la școală, era admis, prin decret imperial, la Universitatea din Viena unde studia teologia. Aici, ajungea să fie topograful lui Napoleon I.
Mai târziu se întoarce în țară, unde găsește un post de dascăl pe care îl ocupă timp de patru ani până când ajunge în conflict cu episcopul Vasile Moga. Demersurile sale de a tipări o carte de gramatică româno-germană, dar și o Geografie a Ardealului eșuează, în consecință.
În 1915, Gheorghe Lazăr este demis abuziv. Despre acest eveniment, Nicolae Iorga scria mai târziu: „Nepotrivit şi cu totul netrebnic pentru sarcina de învăţător la clerul tânăr al unei naţii care e încă aşa de înapoiată în cultură ca valahii din Ardeal şi, dat fiind felul său de a gândi dat la iveală, e şi primejdios”.
Expulzat din Sibiu, Gheorghe Lazăr s-a văzut nevoit să-și încerce norocul în Țara Românească. Aici, el avea să fie primit un pic mai bine, ajungând, la un moment dat, să le fie profesori nepoților lui Grigore Ghica.
În 1818, Lazăr primea ocazia să le prezinte membrilor Divanului cel mare al țării planul săi de a înființa o școală cu predare în limba română. Câteva luni mai târziu, cererea îi era aprobată.
Gheorghe Lazăr deschidea, astfel, cursurile primei şcoli cu predare în limba română, în cadrul Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti. Elevii de aici proveneau, în marea lor majoritate, dintre copiii meseriaşilor şi ai târgoveţilor, copii boierilor (sau, mai bine zis, părinții lor) preferând să studieze tot în şcolile cu predare în limba slavonă.
În anii următori, Lazăr a pus la cale mai multe manuale, printre acestea numărându-se „Aritmetica matematicească” sau „Trigonometria cea dreaptă” ceea ce a pus bazele introducerii termenilor tehnici în limba română.
Este foarte important de menționat că, datorită lui, limba română s-a îmbogățit cu noţiuni ca: adunare, scădere, înmulţire, împărţire, triunghi, sinus sau cosinus.
Ba mai mult, la școala înființată de Gheorghe Lazăr s-a predat pentru prima dată filosofia în limba română, obiect școalar care, până atunci, se preda exclusiv în slavonă sau greacă.