06 mai 2022 | 22:06

De ce Marcel Ciolacu nu are pensie specială. Ce face liderul PSD la finalul fiecărui mandat

ULTIMA ORĂ
De ce Marcel Ciolacu nu are pensie specială. Ce face liderul PSD la finalul fiecărui mandat

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a vorbit despre pensiile speciale. El a discutat despre proiectul privind anularea pensiilor speciale pentru parlamentari, o lege declarată neconstituțională de către CCR, spunând că el nu beneficiază de un astfel de tratament special. De altfel, liderul PSD a explicat în ce fel reușește să facă acest lucru. 

Marcel Ciolacu nu are pensie specială

Marcel Ciolacu a fost vineri prezent la Timişoara, unde a participat la un eveniment organizat de comunitatea evreiască. El a explicat că nu a dorit să beneficieze niciodată de pensia specială, iar în acest sens demisionează în fiecare final de mandat. 

”Proiectul de lege care a trecut prin parlament a fost depus de mine şi colegii mei. Eu nu am pensie specială pentru că la sfârşitul fiecărui mandat mi-am dat demisia, astfel încât să nu mă încadrez pe lege să am un mandat întreg ca să fiu beneficiar al unei indemnizaţii suplimentare, că aşa e trecută în lege. Aşteptăm motivarea şi pe urmă o să începem abordarea”, a declarat Marcel Ciolacu.

CCR a declarat neconstituțională legea privind eliminarea pensiilor pentru aleși

El a spus că este convins că va fi promovat un alt proiect de lege care să reglementeze subiectul privind pensiile speciale.

”Nu ştim dacă în motivare va fi explicit că nu poate să fie o lege retroactivă, lucru totuşi anticonstituţional, şi va avea efecte din mandatul următor.

Haideţi să aşteptăm motivarea să vedem exact abordarea viitoare care va fi şi sunt convins că vom promova alt proiect de lege care să închidă această discuţie cu pensiile speciale”, a declarat Marcel Ciolacu.

Curtea Constituţională a admis, joi, excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor. Aeşii vor ave, astfel, din nou dreptul la pensii, la finalul mandatului, în funcţie de numărul de mandate.