De ce facem scrolling pe rețelele de socializare: cât de mult ne dăunează obiceiul care ne “mănâncă” timp prețios din viață
Scrolling-ul pe rețelele de socializare este, fără îndoială, unul dintre cele mai comune lucruri pe care oamenii le fac pe smartphone-uri și tablete. Facebook, Instagram, Reddit, TikTok, Twitter și multe alte platforme de socializare ne pierd timpul în fiecare zi. Dar tot acest scrolling interminabil și fără minte adaugă ceva în viața ta?
Atunci când petreci o perioadă lungă de timp pe rețelele de socializare fără niciun scop – în loc să te implici activ în rețelele sociale (de exemplu, postând comentarii sau trimițând mesaje prietenilor) – parcurgi feedul tău fără să te gândești, de fapt, la ce faci și dacă într-adevăr e folositor.
În primul rând, ar trebui să fiu clară că nu toate scrolling-urile sunt proaste. Ar fi o prostie să spunem că nimic bun nu a ieșit vreodată din a verifica Twitter-ul sau a face o postare pe Reddit. Este foarte posibil să înveți lucruri noi, să-ți faci “prieteni” și să ai experiențe valoroase online, dar, cel mai probabil, pierzi și mult timp degeaba.
Distincția pe care o facem aici este între scrollingul deștept și cel “fără minte”. Cel din urmă se referă la dățile când pierzi timpul pe TikTok, spre exemplu, pentru că ai zece minute de așteptat undeva. Sau că citești chestii pe Facebook în timp ce ești la toaletă. Dacă scoți telefonul din buzunar fără niciun motiv întemeiat și începi să scrollezi pe Facebook, e o acțiune total inutilă.
Asta este cu adevărat cheia scrolling-ului fără minte. Când o faci pur și simplu pentru că simți nevoia de a umple fiecare secundă din viața ta cu stimulare vizuală, nu adaugi nimic benefic vieții tale. Toate aceste mici momente se adună în timp.
Nu cauți absolut nimic anume. Și, totuși, scrollezi. Te-ai întrebat vreodată de ce faci asta?
Personal, mi-am dat seama cât timp îmi ia, fără să-mi dau seama, acest obicei, în loc să fac altceva util cu timpul respectiv. Să citesc o carte, să fac un sport, să ofer mai mult timp persoanelor de lângă mine. Alternativ, am avut parte și de reversul medaliei. Am observat că și pe mine mă afectează dacă cineva drag de lângă mine are acest obicei. Pur și simplu, uităm să oferim timp oamenilor din jurul nostru și uităm să ne valorificăm timpul. Ajungem să ne ignorăm mama sau partenerul de viață, suntem distrași când cineva încearcă să vorbească cu noi, nu ne focusăm pe ce e cu adevărat important. Uităm să ne sărutăm partenerul de viață și să-i urăm o dimineață frumoasă, când ne trezim. De cum deschidem ochii, luăm telefonul în mână și ne deschidem Facebook-ul, dar nu și orizonturile.
Acest obicei este o dependență, chiar dacă recunoști sau nu. S-ar putea să înceapă prin a verifica ultimele noutăți pe rețelele sociale în timp ce aștepți ceva la serviciu, dar apoi începe să devină timp pe care l-ai putea petrece făcând alte lucruri mai interesante și mai utile. Este posibil să începi să simți efectiv nevoia să scoați telefonul din buzunar. Poate te simți inconfortabil când nu există nimic care să stimuleze imediat. În esență, îți antrenezi creierul pentru a se aștepta la dopamină atunci când nu există ceva care să îți solicite atenția.
Scrolling-ul fără minte nu e bun pentru sănătatea ta mintală
Iată lucrul cu adevărat urât despre scrolling-ul fără minte: site-urile de socializare sunt concepute pentru a te face dependent de ele. Algoritmii te învață obiceiurile și evidențiază lucruri despre care cred că-ți vor plăcea. Stimulul constant este conceput pentru a te motiva să te întorci iar și iar, chiar dacă experiența nu este deosebit de pozitivă. Toate aceste lucruri sunt negative, dar adevărata problemă este că nimic nu oferă nimic benefic. Nu deschizi Facebook cu o intenție anume, vrei doar să „vezi ce se întâmplă”. Aceasta nu este o utilizare productivă a timpului tău, dar știi deja asta. Toata lumea știe asta. Totuși, o facem tot timpul.
Deci, care este trucul pentru a folosi aceste servicii virtuale fără toată derularea asta fără minte? După cum am spus mai sus, există lucruri cu adevărat utile pe care le poți lua de pe rețelele sociale și alte site-uri web similare. Lucrul de reținut este intenția. Există o mare diferență între a deschide Facebook pentru a da scroll, doar pentru că ai de așteptat cinci minute undeva și a deschide Facebook pentru a trimite un mesaj unui prieten. Există o mare diferență între a viziona pe YouTube ore întregi în fiecare seară și a găsi un videoclip care să îți arate cum să coci o prăjitură.
Intenția este cheia. Una este umplerea timpului cu stimulare inutilă, alta e să îndeplinească o funcție specifică. Cu siguranță, aceste servicii îngreunează obiceiurile sănătoase, dar nu este imposibil să le faci față. Trebuie doar să știi ce faci. Data viitoare când ajungi la aplicația de socializare pe care o alegi, întreabă-te: “de ce fac asta?”.
Un alt mod în care poți să eviți acest obicei este să îți organizezi feedurile. Asigură-te că urmărești persoane și conturi pe care dorești cu adevărat să le vezi. Îndepărtează orice sau pe oricine care nu este necesar. Făcând acest lucru, experiența ta va fi mult mai benefică.
Cu siguranță nu sugerez să-ți umpli fiecare secundă a zilei doar cu sarcini „productive”. De fapt, mai bine stai cu ochii în tavan și dă-ți timp să te și plictisești puțin, în loc să stai cu degetele pe ecran încontinuu.
Ironic sau nu, Tim Cook, CEO-ul Apple care ți-a făcut telefonul pe care tot dai scroll inutil spune că e împotriva “mindless scrolling-ului”. Pentru Cook, să trăiești o viață conectată poate fi, totuși, folositor – dacă poți să te deconectezi și să te reîncarc în mod regulat. În mod ironic, o mulțime de aplicații vor să te ajute să atingi acest obiectiv, de la aplicații de meditație precum Calm și Headspace până la Shine, o aplicație de sănătate mintală pe care Cook a prezentat-o.
„Dacă dați scroll din instinct, fără minte, sau vă lăsați înclinați spre negativitate în postări, cred că acest lucru este rău”, a spus Cook, pentru CNBC. „Cred că este rău pentru sănătatea ta mintală. Cred că este rău pentru oamenii din jurul tău”.
Parțial și din cauza iPhone-ului, aproximativ jumătate din populația totală a lumii – 3,8 miliarde de oameni, din 7,9 miliarde – utilizează acum rețele sociale, potrivit unui raport din 2020 al platformei de management al rețelelor sociale Hootsuite. În medie, se arată în raport, acei utilizatori petrec cel puțin două ore și 24 de minute pe zi dând scroll prin aplicații precum Instagram și TikTok. Iar cercetările susțin îngrijorarea lui Cook. Un studiu din 2016 de la Institutul Național de Sănătate Mintală, de exemplu, a constatat că utilizarea crescută a rețelelor sociale la adulții cu vârsta cuprinsă între 19 și 32 de ani a fost asociată semnificativ cu creșterea depresiei și a anxietății.
Poate că nu pare o problemă gravă, dar am făcut rapid un calcul. N-am mai calculat atât din școala generală. Doar dacă stai făcând scrolling pe telefon 30 de minute în fiecare zi (și, hai să fim serioși, nu stai doar jumătate de oră pe zi), înseamnă 210 de minute într-o săptămână. Adică 10.920 de minute într-un an. Da, pierzi 182 de ore pe an pe care le-ai fi putut petrece făcând ceva care te face să te simți productiv sau fericit. Să începi o activitate care chiar te împlinește mental și spiritual.
Așa că, data viitoare, încearcă un experiment. Când vrei să iei telefonul și să intri pe Facebook, Instagram sau orice altă rețea de socializare, fă altceva: cântă, dansează prin casă, citește un articol de pe un site de știință, înscrie-te la un curs de arte marțiale sau începi să înveți o limbă străină printr-o aplicație. Dar, cel mai important, oferă timpul tău celor dragi.