13 oct. 2022 | 11:55

Cum să-ți faci vara sanie și iarna car: metode eficiente de a reduce costurile la curent, iarna aceasta

ACTUALITATE
Cum să-ți faci vara sanie și iarna car: metode eficiente de a reduce costurile la curent, iarna aceasta

Liderii europeni au pus deja în aplicare câteva măsuri de protecție a gospodăriilor, în contextul crizei energiei. Cu toate că măsurile ar putea ajuta, există încă riscul ca facturile să rămână mari.

Evident, oamenii vor trebui să facă eforturi susținute pentru a echilibra balanța dintre consum și cost.

Câteva metode care te-ar putea ajuta să economisești energie iarna aceasta, dar și bani

Așadar, iată patru moduri în care poți reduce consumul de energie pe timp pentru iarnă.

Spălarea și uscarea hainelor este responsabilă pentru aproximativ 12% din consumul de energie electrică de uz casnic. În aces caz, poate că n-ar fi rău ca, măcar din când în când, să te întorci la origini și să speli, măcar ce se poate, la mână. Pentru a evita utilizarea uscătorului de rufe care, la rândul lui, consumă curent, poți usca rufele afară, în mod tradițional.

Cu toate acestea, mașinile de spălat moderne sunt foarte eficiente, utilizând de obicei 0,5 kilowați oră pentru o spălare de 9 kg. Așadar, dacă nu ai chef să speli la mână, poate că un upgrade ar fi soluția alternativă ideală.

O altă modalitate este reducerea timpului petrecut la duș. Și, pentru că tot a venit vorba despre acest subiect, ai putea instala un cap de duș de presiune mai mică.

Dacă ai un rezervor de apă caldă, asigură-te că este bine izolat. Acest lucru va menține apa la temperatură optimă pentru mai mult timp și va reduce costurile de încălzire.

În mod evident, soluția izolării se aplică și în alte scenarii. Dacă în cazul unui bazin va ajuta, cu siguranță va avea același efect și în ceea ce privește întreaga ta locuință.

Lesne de înțeles că vei avea tendința să consideri că toate aceste sfaturi ți-ar putea face portofelul să „slăbească”, însă gândește-te că faci o investiție pentru viitor. Izolarea locuinței, a cazanului de apă, ori achiziționarea elecrocasnicelor prietenoase cu mediul, sunt acțiuni care te vor ajuta și în iernile următoare, nu numai în cea care urmează.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele