Cum era viața de școlar, în comunism: manuale unice, organizații și uniforme incomode. Elevii români, „condamnați” la muncă patriotică

Cine a trăit în acele vremuri, își amintește, cel mai probabil, cum era să fii școlar pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Deși unii spun că, în acea perioadă, se făcea mult mai multă școală ca în zilele noastre, alții se uită în urmă cu o oarecare mâhnire, de vreme ce școala de dinainte de 1989 nu însemna numai învățătură, ci și o sumedenie de îndatoriri suplimentare pentru care, în zilele noastre, ai fi tras la răspundere în fața legii.

Chiar și așa, lucrurile se întâmplau diferit în acea perioadă, iar nimeni nu avea curajul să conteste deciziile partidului, de vreme ce alternativa putea să devină periculoasă pentru orice „rebel”. Elevii români erau trimiși la muncă, în „folosul comunității”, iar în paralel li se serveau „felii” dintr-o istorie alterată, fiecare manual fiind marcat de poza „măritului conducător”. De altfel, portretul lui Ceaușescu îl întâlneai în fiecare sală de clasă, așezat la loc de cinste, deasupra catedrei. Scos la tablă, ai fi putut să juri că, în afară de profesor, te „ascultă” și dictatorul.

Mai târziu, după Revoluție, fotografia lui Ceaușescu a fost înlocuită fie cu icoanele ortodoxe, fie cu noua stemă a țării, în format post-decembrist.

Nicolae Ceaușescu, alături de elevi români, în perioada de dinainte de Revoluție / Fotografie de arhivă

Viața de școlar nu era ușoară: învățai și munceai, ca să „fii pregătit pentru viața de tovarăș”

Încă de la vârsta de 4 ani, copiii de grădiniță erau înregimentați în organizația numită „Șoimii Patriei”. Se întâmpla asta pentru că regimul era perfect conștient că un bun comunist se formează de mic. Mai târziu, când ajungeau pe băncile școlii, elevii erau trecuți o treaptă mai sus, devenind pionieri. Ulterior, la liceu, cei mai „norocoși” ajungeau să devină să facă parte din UTC (Uniunea Tineretului Comunist). Aici, tinerii „tovarăși” își dădeau ultimele teste înainte de a deveni adulți cu acte în regulă.

Ce poți face de Crăciun în București. Evenimente și activități în perioada 24-26 decembrie 2024

Secretul pentru cea mai bună maioneză pentru salata de boeuf. Se face cu ouă întregi, în mai puțin de 1 minut și iese pufoasă

Se poate spune că Ceaușescu a încercat (și reușit) militarizarea sistemului de învățământ sub pretextul formării unei conduite ireproșabile. În realitate, sistemul nu era nimic altceva decât o pepinieră comunistă.

Dincolo de organizațiile menite să reprogrameze mințile tinere, exista „la munci”. În zilele de sâmbătă, însă și în altele, elevii erau trimiși pe vastele ogoare ale țării, unde erau puși la muncă și supravegheați de cadrele didactice.

„Eram sculați cu noaptea în cap și cu ochii lipiți ne urcau în niște remorci agățate de tractoare care bâțâiau din toate încheieturile. Noi, copiii, eram veseli, că eram cu toții. Ni se părea grozav, până când eram puși la treabă. Munca era grea. La începutul anului școlar făceam câteva zile de școală, apoi începeam practica agricolă. Ne trimiteau la cules de roșii, struguri, porumb, etc.

Trei săptămâni, chiar o lună, nu mai vedeam școala. Exista un haos total. Nu eram prea bine supravegheați. Profesorii ne uitau pe lanul de porumb uneori. Ne-am trezit zece copii fără nimeni, pe câmp, că nu aveam cum să trecem Siretul, înapoi în localitatea din care fusesem aduși. Norocul nostru a fost că omul care manevra podul mobil încă mai era acolo și i s-a făcut milă de noi și ne-a trecut Siretul. Așa am ajuns și noi acasă, aproape de miezul nopții”, a declarat în exclusivitate pentru PlayTech.ro, Viorica Mihalache, fostă elevă în perioada comunismului.

Școala în comunism / Imagine de arhivă / Sală de clasă în care „trona” poza lui Nicolae Ceaușescu

Strictețe și disciplină: matricola, șapca și bentița, obiecte de mare valoare

Dacă acum, în zilele noastre, majoritatea elevilor pot merge la școală așa cum doresc, nu acesta era cazul în urmă cu zeci de ani. Învățământul din comunism era strict, iar intrarea în școală era posibilă numai dacă respectai anumite rigori.

Școlarii acelor vremuri purtau uniformă, adesea incomodă, dar și un număr matricol cusut direct pe aceasta. În plus, băieții erau obligați să poarte șapcă, iar fetele bentiță (instrument de tortură pentru urechile elevelor).

Manualele erau date cu titlu gratuit, ele fiind pe sistem unic. Totuși, poate cel mai important obiect deținut de elev era carnetul de note, considerat a fi un fel de oglindă a purtătorului sau, așa cum spunem în zilele noastre: o carte de vizită.

Pe acesta erau trecute îndatoririle elevului față de țară. „Elevul are îndatorirea fundamentală să iubească patria noastră, Republica Socialistă România, să dovedească dragoste şi devotament faţă de partid, pentru cauza socialismului şi comunismului, prin atitudinea lui faţă de învăţătură şi muncă, prin întreaga sa comportare în şcoală şi în afara şcolii, prin preţuirea tradiţiilor glorioase de luptă ale poporului pentru eliberarea naţională şi socială, prin participarea la acţiunile patriotice”.