Cum era Nicolae Dobrin să devină noua senzație de la Real Madrid: Ceaușeascu n-a vrut să-l dea pe 2 milioane de dolari și o instalație de nocturnă

ACTUALITATE
Cum era Nicolae Dobrin să devină noua senzație de la Real Madrid: Ceaușeascu n-a vrut să-l dea pe 2 milioane de dolari și o instalație de nocturnă
25 nov. 2022 | 14:13

Campionatul Mondial de Fotbal de la Qatar este în toi, astfel că atenția românilor se îndreaptă, automat, spre sportul rege, în mod absolut logic.

Cu această ocazie, redacția noastră va face o incursiune în trecut, cu scopul de reînvia una dintre gloriile fotbalului românesc.

Desigur, cu toții ne amintim de Gigă Hagi, Gică Popescu, Adrian Mutu, Cristi Chivu sau chiar Helmut Duckadam. Însă își mai amintesc românii, oare, de Nicolae Dobrin? Evident, generațiile mai tinere de suporteri ar putea să nu fie întocmai familiarizate cu reușitele marelui fotbalist român care, inevitabil, a scris pagini întregi în istoria sportului românesc.

Dacă România ar mai fi avut acum măcar un Dobrin, poate că ar fi reușit să se califice la Campionatul Mondial de Fotbal.

nicolae-dobrin-poveste-mare-fotbalist-roman

Nicolae Dobrin – fotografie de arhivă

Nicolae Dobrin, un jucător de nota 10

Nicolae Dobrin s-a născut în data de 26 august 1947, la Pitești, și a murit pe 26 octombrie 2007, fiind înhumat în localitatea în care s-a născut.

De-a lungul carierei sale, el a deținut postul de mijlocaj ofensiv și a activat ani de zile la FC Argeş Piteşti, CS Târgovişte, FC Botoşani. În divizia A a apucat să joace 409 meciuri, înscriind 111 goluri.

A făcut, de asemenea, parte din echipa națională a României timp de 47 de meciuri, unde a reușit performanța să șuteze și să marcheze de 6 ori.

Ca drept dovadă, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al țării noastre de trei ori, și anume în 1966, un an mai târziu, în 1967, dar și în 1971.

Ulterior, sportivul a devenit antrenor pentru FC Argeş Piteşti, FC Botoşani, Centrul Olimpic „Viitorul“, Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin“. În Divizia A a antrenat doar la Piteşti, adunând 138 de meciuri pe bancă, relatează adevarul.ro.

În toată cariera sa, Nicolae Dobrin a purtat tricoul cu numărul 10, cifră care descrie, de altfel, la perfecție, evoluția sa pe teren.

nicolae-dobrin-poveste-mare-fotbalist-roman

Nicolae Dobrin – fotografie de arhivă

Comuniștii n-au vrut să-l lase să plece la Real Madrid

„Comuniştii au zis să nu se creeze un precedent, că apoi toţi or să vrea să plece afară. Dar şi dacă mă lăsau şi nu-mi ieşea? Dacă nu eram iubit? Eu am fost mereu mai boem. Nu-mi pare rău c-am rămas la Piteşti”, își amintea Nicolae Dobrin, în anii ’90.

În toamna anului 1972, FC Argeș juca împotriva echipei Real Madrid, în cadrul Cupei Campionilor, cu scoruri finale de 2-1 la Pitești și 1-3 în Spania.

Observând performanțele lui Nicolae Dobrin, cel mai mare președinte de club din istoria fotbalului, Don Santiago Bernabeu, punea ochii pe român, oferind exorbitanta sumă de două milioane de dolari, dar și o instalație performantă de noctură. Totul pentru a-l avea în echipă.

În ciuda ofertei generoase, Nicolae Ceaușescu avea să se opună, de teamă să nu creeze vreun precedent. Trebuie menționaț că, în acea perioadă, ieșirile din țară nu se prea puteau face la voia întâmplării, regimul fiind extrem de strict când venea vorba despre acest subiect.

Totuși, o mică excepție a fost făcută, Dobrin având ocazia să joace un meci îmbrăcat în tricoul Real Madrid, în data de 14 decembrie 1972, cu ocazia retragerii lui Francisco „Paco” Gento.

Așadar, se poate spune că Ceaușescu este principalul vinovat pentru faptul că Nicolae Dobrin nu a avut ocazia să devină „rege” la Real Madrid, cu toate că premisele erau toate de partea lui.

Nicolae Dobrin și-a încheiat cariera de fotbalist la o vârsta relativ mare pentru un sportiv, și anume când a împlinit 39 de ani.

În  anul 1982, „Gâscanul”, așa cum era el adesea „alintat”, devenea antrenor-jucător la FC Argeş, unde rămânea până în 1985, când era ales să pregătească FC Botoşani, în liga a doua, echipă la care şi-a încheiat şi cariera de fotbalist, de altfel. A revenit, după un an, la Pitești, unde a rămas până la sfârșitul vieţii, veșnic fidel FC Argeş.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele