Cum afli dacă locuiești într-o regiune cu risc de inundații, de hazard, în România: până acum a fost imposibil
România are multe regiuni vulnerabile la o serie de dezastre naturale, de inundații la hazard. Până acum, era imposibil să știi dacă cea în care locuiești sau în care achiziționezi un teren se numără printre ele. Între timp, autoritățile au creat o serie de hărți pe subiect.
Ministerul Mediului a anunțat că orice persoană din România are posibilitatea de a consulta hărți actualizate de hazard și risc de inundații. Acestea ilustrează zonele care pot fi inundate în timpul unor astfel de dezastre și care ar fi impactul potențial asupra bunurilor, sănătății și vieții oamenilor.
Unde găsești hărțile de inundații și hazard din România
Hărțile de hazard și risc la inundații actualizate, elaborate în cadrul proiectului RO-FLOODS, sunt accesibile publicului larg pe www.inundatii.ro, potrivit anunțului de azi al Ministerului Mediului. “Acestea au fost realizate, cu sprijinul Băncii Mondiale, în cadrul proiectului «Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a și a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – RO-FLOODS»”, după cum se menționează în comunicatul ministerului.
Noile hărți reprezintă un instrument esențial pentru managementul integrat al riscului la inundații. Acestea sunt folosite în permanență de către autorități pentru a planifica din timp măsurile necesare pentru protecția populației în caz de dezastru. În plus, având acces la aceste date, poți planifica mult mai bine modul de utilizare a terenurilor. În teorie, te ajută și să previi sau eviți noi riscuri de apariție a fenomenelor cu pricina.
Ca referință, conform definiției furnizate de minister, o hartă de hazard la inundații indică zona care va fi inundată în timpul unor evenimente de inundații sintetice cu diferite probabilități anuale de depășire și, în plus, poate furniza informații privind adâncimea apei sau viteza de curgere a apei. De partea cealaltă a baricadei, o hartă de risc la inundații indică impactul potențial al inundațiilor asupra vieții, a bunurilor și a sănătății oamenilor, a economiei, patrimoniului cultural și mediului. Pentru aceasta, hărțile de hazard sunt combinate cu informațiile privind elementele expuse și pagubele asociate din zonele inundate, conform datelor obținute de avocatnet.ro.
„Schimbările climatice sunt într-o continuă dinamică și de aceea trebuie să fim pregătiți pentru toate efectele lor. Apa este o resursă vitală pentru populație, dar, în același timp, poate fi și un risc pentru comunități atunci când se produc inundații necontrolate. Hărțile de hazard și de risc la inundații nu vor împiedica producerea acestor fenomene, însă vor putea ajuta la elaborarea unor planuri de management care să prevină sau să reducă efectele acestor fenomene. Practic, hărțile sunt, în sine, niște instrumente care vor ghida autoritățile atât în ceea ce privește investițiile în lucrări de apărare împotriva inundațiilor dar, mai ales, în planificarea urbană care va ține cont de zonele cu risc la inundații.
Toate statele europene își actualizează aceste hărți, mai ales că inundațiile au început să apară și în zone în care nu au fost niciodată înregistrate astfel de fenomene. Hărțile României au fost elaborate de 200 de specialiști naționali și internaționali și sunt pasul cel mai important spre a avea, de la anul, și planuri de management care să ajute la reducerea riscului la inundații în zonele expuse din țara noastră”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, în contextul publicării noilor hărți.