Contracandidatul lui Viktor Orban cere renumărarea voturilor, după ce s-au găsit mai multe buletine de vot la gunoi
Péter Márki-Zay, candidatul opoziției din Ungaria la funcția de premier a cerut joi anularea buletinelor de vot din Transilvania, după ce a acuzat o fraudă electorală a FIDESZ. Această reacție vine după ce mai multe plicuri cu buletine de vot au fost găsite la o groapă de gunoi de lângă Târgu Mureș.
Péter Márki-Zay este furios, după ce s-au găsit buletine de vot aruncate la gunoi
„I-am prins acum”, a scris Péter Márki-Zay, pe Facebook, spunând că dovezile arată în mod clar că opoziția este din ce în ce mai puternică în Transilvania, acuzând FIDESZ că vrea să arunce la gunoi voința electoratului, potrivit hvg.hu.
Conform Punctul.ro, în cursul zilei de miercuri au fost descoperite mai multe buletine de vot pentru alegerile din Ungaria, în zona Livezeni de lângă Târgu Mureș. Se pare că acestea erau aruncate pe un teren unde erau depozitate deșeuri și resturi de construcții, însă o parte dintre ele erau parțial arse.
Toate aceste voturi ar fi fost în favoarea opoziției. Cetățenii maghiari care s-au înscris până la data de 9 martie 2022, pot vota prin corespondență la alegerile din Ungaria care se desfășoară până la data de 3 aprilie. Poliţiştii din judeţul Mureş au deschis o anchetă în acest caz.
Se pare că opoziţia din Ungaria, ce este formată din şase partide, este depăşită în ultimele sondaje de opinie cu 3% – 8% de FIDESZ-ul premierului Viktor Orban, aflându-se la putere de 12 ani.
Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Kovacs Mihaly Levente, a spus pentru Agerpres că situaţia ar fi doar o diversiune creată de opoziţia din Ungaria, care a și cerut anularea voturilor din străinătate.
„Este clar că în această situaţie putem vorbi despre o provocare care se îndreaptă împotriva votanţilor din afara graniţelor Ungariei. Practic această acţiune de provocare şi diversiune doreşte să denigreze tot procesul de vot din afara Ungariei. Această diversiune îi foloseşte doar candidatului opoziţiei deoarece el deja a cerut anularea tuturor voturilor care se trimit din afara graniţelor.
Este o acţiune premeditată şi bine gândită, o acţiune de diversiune şi acest aspect este susţinut şi de faptul că pe lângă buletinele de vot trebuie să existe şi o declaraţie pe propria răspundere care conţine datele alegătorului. Dacă această declaraţie este completată greşit sau lipseşte, atunci toate buletinele de vot sunt nule.
Interesant este că pe lângă aceste buletine de vot nu s-a găsit nicio declaraţie pe propria răspundere. Prin urmare, acest lucru întăreşte suspiciunea că este o acţiune de provocare care doreşte să facă diversiune şi doreşte să discrediteze tot procesul de vot şi să discrediteze votanţii din afara Ungariei”, a declarat Kovacs.