Cele mai bizare avioane din istorie. Geniul care a vrut să costruiască o aeronavă militară invizibilă și-a sigilat, prin testament, toate studiile timp de 300 de ani

Viața lui reprezintă un mister atât de mare pentru omenire încât până și numele său real este oarecum incert, însă moștenirea lăsată aviației este covârșitoare, după cum vei vedea în cele ce urmează.

Robert Oros di Bartini, așa cum apare scris pe piatra sa funerară, a fost un geniu revoluționar ale cărui avioane bizare impresionează și astăzi, la aproximativ 50 de ani de la moartea sa.

Cine a fi fost Robert Bartini, de fapt

Și-a petrecut tinerețea în Împeriul Austro-Ungar și Italia, dar a activat ca designer de avioane în Uniunea Sovietică, împărțind „scena” cu câteva nume legendare din istoria aviației, din acele timpuri: Andrei Tupolev, Pavel Sukhoi sau chiar Oleg Antonov.

„Ca inovator, el a fost la același nivel cu aceștia, dacă nu mai sus”, a declarat Giuseppe Ciampaglia, autorul cărții „Viața și avioanele lui Roberto Bartini”, una dintre puținele biografii ale acestuia.

Fructul pe care îl pun tot mai multe gospodine în salata de boeuf pentru un gust special. Iese mult mai bună

Cea mai falsificată bancnotă în 2024. La ce trebuie să fii atent ca să nu pici în capcană

Bartini a proiectat peste 60 de avioane, însă nu multe au apucat să zboare. Chiar dacă a doborât recorduri mondiale și a influențat proiectarea multor aeronave, nu a fost pe deplin recunoscut. În schimb, a petrecut aproape un deceniu într-o închisoare sovietică, fiind bănuit că ar fi spion.

Potrivit lui Ciampaglia, multe dintre notele biografice ale lui Bartini reprezintă informații noi chiar și pentru fiica sa, care locuiește acum în Rusia, iar detaliile despre viața sa timpurie nu sunt susținute de înregistrările oficiale.

Există, totuși, un oarecare consens cu privire la faptul că s-a născut în 1897, în Kanjiza, un mic oraș din Imperiul Austro-Ungar, astăzi în Serbia, lângă granița cu Ungaria. El s-ar fi născut dintr-o relație în afară căsătoriei între o nobilă de 17 ani și un baron din orașul Fiume, astăzi în Croația.

În mod tragic, mama lui s-a sinucis după ce familia ei a dat copilul spre adopție pentru a îngropa scandalul, potrivit lui Ciampaglia. Trei ani mai târziu, baronul, Ludovico Oros di Bartini l-ar fi legitimat pe Roberto și apoi l-ar fi crescut împreună cu soția sa.

La vârsta de 15 ani, Bartini participa la un spectacol aerian și se declara impresionat de un pilot rus care zbura pe un Beriot XI, unul dintre primele avioane produse în serie. Aceasta a fost, probabil, momentul decisiv pentru el.

În 1916, a fost înrolat în armata austro-ungară și trimis pe Frontul de Est pentru a lupta împotriva Imperiului Rus, în Primul Război Mondial.

Capturat rapid, Bartini a fost trimis într-un lagăr din Siberia, unde s-a familiarizat cu literatura comunistă și a rămas acolo până la sfârșitul războiului. La eliberare, el nu a avut suficienți bani pentru a se întoarce acasă și a petrecut o perioadă de timp la Shanghai, lucrând ca șofer de taxi. În cele din urmă, a ajuns înapoi la Fiume.

Dornic să-și termine studiile, Bartini s-a mutat în Italia pentru a urma cursurile de inginerie aerospațială la Institutul Politehnic din Milano, precum și la o școală de zbor de lângă Roma.

Folosind numele Roberto Orosdy, s-a alăturat, în 1921, Partidului Comunist Italian, în curs de dezvoltare, unde faptul că știa limba și că făcea parte din aristocrație l-a transformat rapid într-un membru promițător. În rândurile partidului, el a primit porecla, „Baronul Roșu”, făcându-se referire la originile sale nobiliare, dar și la culoarea marcantă a comunismului.

Mussolini i-a decis soarta

În momentul în care Mussolini a preluat puterea, la sfârșitul anului 1922, în urma unei lovituri de stat, Bartini s-a trezit în postura de a fi căutat de poliție. Pentru a evita capturarea lui, partidul l-a trimis în Uniunea Sovietică, pe post de inginer aviatic.

În URSS, Bartini și-a schimbat din nou numele, de data asta în Robert Ludvigovich Bartini. A lucrat mai întâi la avioane amfibii experimentale și apoi, după ce a fost concediat pentru că obișnuia să critice organizația la care lucra, a fost angajat de aripa de cercetare a Armatei Roșii.

Oficial, Bartini proiecta avioane de pasageri. În realitate, el lucra la un avion de luptă monoplan, Stal-6, din care a fost construit un singur prototip.

Cu o caroserie construită complet din oțel inoxidabil și o singură roată din față retractabilă, avionul arăta ca ceva adus din viitor, într-o perioadă în care materialele alese pentru construcția aeronavelor erau lemnul sau țesăturile.

„La acea vreme, în 1933, recordul de viteză în URSS era de 170 de km/h, deci era cu aproape 100 de km/h mai rapid decât cei mai buni luptători sovietici”, a declarat Sergej Težak, profesor de inginerie a transporturilor la Universitatea Maribor din Slovenia.

În ciuda recordului, avionul nu a intrat niciodată în producție. Bartini a proiectat o versiune îmbunătățită în 1935, dar preocupările legate de fragilitatea unora dintre soluțiile sale tehnice, cum ar fi sistemul de răcire prin evaporare a motorului, au dus la respingerea acestuia.

Machetă Stal-6

Următorul proiect al lui Bartini, Stal-7, un avion de pasageri cu două motoare. Foarte aerodinamic, a fost modelat astfel încât să consume mai puțin combustibil la viteze mari.

Cu toate astea,  în 1938, când un accident a deteriorat singurul prototip Stal-7, Bartini a fost învinuit pentru asta. A fost arestat pentru că se credea că este agentul lui Mussolini, iar Stalin l-a închis de urgență.

Un an mai târziu, în timpul unui zbor de testare secret, Stal-7 a doborât două recorduri mondiale. „A avut loc o recepție oficială, iar când Stalin a întrebat unde este proiectantul avionului, i s-a spus că se află în închisoare. Stalin a ordonat rapid să-l pună la muncă la noi avioane. Probabil că asta i-a salvat viața lui Bartini”, mai spune Težak.

Pedeapsa lui Bartini a fost redusă și a fost trimis într-o sharaska, denumire informală pentru laboratoarele secrete de cercetare și dezvoltare din închisorile sovietice, din anii 1940 și 1950, care oferea condiții de viață mult mai bune decât închisorile clasice.

În cel de-al Doilea Război Mondial, Bartini a lucrat doar pe avioane militare. El a transformat Stal-7, dintr-un avion de pasageri, într-un bombardier de mare viteză, cu rază lungă de acțiune, numit Yermolayev Yer-2, care a operat pe tot parcursul războiului. De asemenea, a contribuit la proiectarea bombardierului Tupolev Tu-2.

Stal-7, varianta miliatară

Următorul proiect al lui Bartini a fost T-117, un avion cargo care a fost construit doar parțial. Conceput pentru a transporta tancuri și alte echipamente militare grele, avea o rampă de încărcare distinctă în spate, astfel încât vehiculele să poată intra în avion. Nu a fost niciodată terminat din cauza lipsei de motoare adecvate, dar multe dintre elementele sale de design sunt clar vizibile în transportoarele de astăzi de tip Antonov. Proiectul a fost abandonat în 1946, iar desenele lui Bartini au fost apoi trimise companiei Antonov.

După eliberarea din închisoare, în 1946, Bartini și-a îndreptat atenția către avioanele supersonice. Desenele sale dezvăluie că, la vremea respectică, deja și-ar fi dat seama că aripile de tipul Concorde erau mai mult decât necesare pentru a obține o viteză mai mare decât cea a sunetului.

Pentru a proiecta aceste avioane superrapide, în 1954 i s-a dat primul computer sovietic, BESM1. Rezultatul a fost fantasticul A-57, un bombardier supersonic capabil să care arme nucleare.

VVA-14 este singurul avion proiectat de Bartini pe care acesta l-a văzut zburând

În 1972, complet reabilitat și chiar beneficiar al Ordinului lui Lenin, cel mai înalt ordin civil al Uniunii Sovietice, a finalizat cel mai ambițios prototip al său, Bartini-Beriev VVA-14. Conceput pentru a vâna și distruge submarinele nucleare americane, el putea să decoleze vertical de oriunde: pământ, apă, nisip sau gheață, ca mai apoi să zboare aproape de suprafață cu viteză mare. VVA-14 este singurul avion proiectat de Bartini pe care acesta l-a văzut zburând.

Prototipul original a efectuat mai mult de 100 de zboruri, însă un al doilea nu a fost niciodată finalizat deoarece motoarele pentru decolare verticală de fapt nu existau.
Bartini a încercat să revigoreze proiectul transformând originalul VVA-14, dar a murit înainte de a putea vedea rezultatele acestei lucrări, în 1974.

Aeronava a fost testată până în anii 1980, dar odată ce Războiul Rece s-a încheiat, nu a mai fost de folos. Ce a mai rămas din prototipul original se află în aer liber, într-o stare degradată, la Muzeul Forțelor Aeriene Centrale de lângă Moscova, cu aripile lipsă.

Bartini-Beriev VVA-14

Avionul invizibil, marele vis al lui Bartini

Munca lui Bartini s-a extins dincolo de avioane. În 1965 a publicat o lucrare științifică intitulată „Relația dintre constantele fizice”, o nouă teorie a universului bazată pe șase dimensiuni. A fost punctul culminant al interesului său pentru fizică și științele naturii, pe care a încercat să le împletească și în proiectele sale de aviație.

„La un moment dat, a vrut să construiască un avion invizibil. Ar fi funcționat prin utilizarea vibrațiilor din anumite frecvențe, în mod similar cu modul în care palele rotorului de la un elicopter devin invizibile odată ce încep să se rotească. S-a gândit că ar putea aplica asta la un fuzelaj și a plănuit să folosească cercetările pe care le-a făcut în domeniul opticii”, a subliniat Težak.

Denumit uneori Nikola Tesla al timpului său, Bartini a fost un geniu ieșit din comun. Se spune că el ar fi fost inspirația pentru aviatorul din cartea lui Saint-Exupéry, „Micul Prinț”.

Înainte de moartea sa, ar fi cerut în testament ca toate studiile sale să fie sigilate, doar pentru a fi deschise la aniversarea de 300 de ani de la nașterea sa, în 2197.

Robert Bartini