Ce se întâmplă cu resursele noastre, nu mai e mult până la iarnă: care e situația gazului natural în România, de fapt

Ce se întâmplă cu resursele noastre, nu mai e mult până la iarnă: care e situația gazului natural în România, de fapt

Mulți dintre noi privim cu teamă spre sezonul rece, când vedem ce se întâmplă pe plan internațional, din perspectiva crizei energetice.

Ne facem griji atât legat de aprovizionarea cu gaz, cât mai ales în privința prețurilor pe care le vom plăti la facturi, odată ce temperatura din termometre va începe să scadă. Tocmai de aceea, e important să știm care e situația gazului natural din țară, cum evoluează importurile, dar mai ales producția internă.

Astfel, din cel mai recent raport al Institutului Național de Statistică (INS), aflăm că în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 2,0%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 5,6% față de perioada similară a anului trecut.

Tot INS ne mai spune că principalele resurse de energie primară, în perioada anterior menționată, au totalizat 16283,6 mii tone echivalent petrol1 (tep), în scădere cu 334,1 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Producţia internă a însumat 8788,5 mii tep, în scădere cu 499,1 mii tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, iar importul a fost de 7495,1 mii tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 32293,3 milioane kWh, în scădere cu 1927,7 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021. Producţia din termocentrale a fost de 10587,8 milioane kWh, în scădere cu 111,8 milioane kWh (-1,0%). Exportul de energie electrică a fost de 3078,9 milioane kWh, în scădere cu 508,4 milioane kWh.

Conform raportului citat, producţia din hidrocentrale a fost de 7702,1 milioane kWh, în scădere cu 2798,4 milioane kWh (-26,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5194,8 milioane kWh, în scădere cu 123,6 milioane kWh (-2,3%).

Producția și importurile au scăzut față de anul trecut

De asemenea, în primul semestru al anului curent, noi am importat o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,067 milioane tone echivalent petrol (tep). Practic, importurile de gaz au scăzut cu 17,1% (220.700 tep) față de 2021.

Tot pe primul semestru avem înregistrată și o producție națională de gaz de 3,502 milioane tep, cu 5,5% (203.800 tep) în minus față de nivelul din perioada similară a lui 2021.