Ce se întâmplă cu alimentele în Uniunea Europeană: vom mai avea ce să punem pe masă?
Războiul din Ucraina ne-a pus în față multe întrebări, printre care și “oare vom mai avea ce să mâncăm de mâine?”. În acest sens, Comisia Europeană susţine că nu e niciun pericol de a ne lipsi alimentele pe piaţa europeană.
Stocurile sunt de peste 30 de milioane de tone de hrană în statele membre UE, a afirmat, într-o dezbatere de specialitate, Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar în cadrul Reprezentanţei României la Uniunea Europeană.
„A fost astăzi o reuniune a grupului privind planul de contingenţă în situaţii de criză. Comisia a venit luni şi ne-a spus că nu e niciun pericol de lipsă de produse alimentare pe piaţa europeană, pentru că stocurile arată că sunt peste 30 de milioane de tone de hrană în statele membre. Totuşi, războiul a afectat aceste stocuri, pentru că la Marea Neagră sunt peste zece milioane de tone de cereale blocate care nu pot fi puse în circulaţie. Războiul tinde să se adauge crizei energetice şi creşterii preţurilor la importuri, mai ales la îngrăşăminte. În acest sens, Comisia Europeană va prezenta în circa două săptămâni o comunicare privind preţurile la energie care, sigur, implică şi producţia de îngrăşăminte care este mare consumatoare de energie şi mai ales de gaz. Ucraina şi Rusia sunt mari producătoare de produse agroalimentare, de cereale în primul rând, dar sunt şi foarte mari producători de îngrăşăminte şi de aici dificultăţi suplimentare pentru producătorii europeni”, a declarat Irimescu, conform aceleiași surse.
Alimentele nu dispar de pe masa noastră
Carnea de porc, spre exemplu, va fi stocată privat, dar se poate avea în vedere şi utilizarea rezervei de criză în valoare de 450 de milioane de euro. Însă „procedura este foarte îndelungată”, spune Comisia.
„Referitor la propunerile privind sectorul cărnii de porc, Comisia a propus în sfârşit o intervenţie pe această piaţă. Anterior, au fost mari discuţii în Consiliu şi în Comitetul Special Agricol, pentru că însuşi comisarul consideră că banii vor ajunge cu preponderenţă la producătorii mari din Europa de Vest şi nu peste tot în statele-membre. Practic, măsura este cea a stocării private, iar acolo unde sunt stocuri importante se mizează pe retragerea unor cantităţi mari de carne de pe piaţă”, a declarat oficialul român.
Având în vedere scenariile vehiculate în mass-media, ministrul Agriculturii al României a simțit nevoia să vină cu mai multe precizări importante legate de posibilitatea unei penurii alimentare pe meleaguri mioritice. Din câte se pare, România produce suficient pentru acoperirea consumului intern și are capacitatea de a se susține singură din punct de vedere alimentar. Punctual, la ora actuală, conform spuselor lui Adrian Chesnoiu, există suficiente stocuri de materie primă.