03 nov. 2022 | 09:45

Ce șanse sunt să scadă facturile la energie pentru români, să se reglementeze piața din nou: explicația oficială

ACTUALITATE
Ce șanse sunt să scadă facturile la energie pentru români, să se reglementeze piața din nou: explicația oficială

În ultimele zile, oficialii PSD au înaintat de mai multe ori posibilitatea reglementării pieței de energie din România, revenirea, practic, a furnizorilor și distribuitorilor din domeniu sub controlul autorităților, mai ales din prisma prețurilor. În mod previzibil, acele declarații sunt mai degrabă o formă de campanie electorală, decât un plan real, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

Marcel Ciolacu a afirmat în urmă cu câteva zile că i se pare o soluție foarte bună, pentru micșorarea facturilor la energie pentru români, reglementarea pieței de energie din România, în proporție de cel puțin 85%. Dincolo de faptul că o astfel de măsură ar reprezenta o întoarcere în timp, Ionuț Stroe de la PNL a explicat că ar încălca o serie de reglementări europene și ar bloca piața.

Revenirea la piața reglementată, o idee proastă

Prin purtătorul de cuvânt al formațiunii politice, PNL a adus mai multe argumente pentru care reglementarea pieței de energie nu este doar o idee proastă, dar și una nefezabilă, cu consecințe dezastruoase pe termen mediu și lung pentru populație. S-ar reflecta în infringement și blocaje pe partea de furnizare.

„Am spus-o clar şi despicat încă de ieri, există discuţii privind găsirea unor soluţii pentru aspectele perfectibile ale ordonanţei, dar în niciun caz nu am putea să stabilim prin această ordonanţă un preţ fix, mai mare decât cel reglementat de 0.68, care ar însemna practic o dublare. Noi ne-am angajat în trecut să trecem de la această piaţă super, ultra reglementată la una liberalizată, care să producă competiţie şi să genereze preţuri mici. Întoarcerea la o piaţă reglementată este o întoarcere în timp care nu numai că încalcă o serie de reglementări europene sau angajamente asumate prin Tratatul de aderare, dar ne-ar aduce şi o piaţă blocată care pe viitor ne-ar declanşa proceduri de infringement şi blocaj”, a spus, miercuri, Ionuț Stroe.

În opinia liberalilor, soluțiile care rămân în picioare momentan pentru criza din energie rămân plafonarea și compensarea. ”Nu este niciun fel de blocaj, din păcate dialogul purtat prin intermediul presei este pe undeva pigmentat de un interes politic pe care unii îl au. Spun asta pentru că în cadrul coaliţei nu s-a discutat în termeni concreţi de aceste lucruri, de asta, până a fi transformate în propuneri oficiale ale social-democraţilor, le-aş eticheta ca fiind idei generale. (..) Aşteptăm o propunere concretă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PNL.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele