Cât costă, după plafonarea prețurilor, încălzirea unei case de 100 mp. Care este cea mai ieftină soluţie
Prețul final de furnizare, cu toate tarifele, taxele și costurile incluse, plătit de consumatorii casnici la electricitate va fi fixat.
Acesta va fi de 0,68 lei/kWh la energie electrică, practic, aproximativ egal cu cea mai avantajoasă ofertă concurențială din piață, cea a producătorului de stat Hidroelectrica.
În cazul gazelor, prețul final va fi de 0,221 lei/kWh la gaze naturale, cu 72% mai mic decât cea mai bună ofertă „la liber” din momentul de față, de 0,795 lei/kWh, a WIEE România, subsidiara locală a gigantului rus de stat Gazprom.
Majorarea cu 50% a limitei de consum de gaze, care conferă dreptul la compensare, este însă poate cea mai importantă dintre măsurile avansate. Mulți consumatori casnici au plătit sume mari în plus nereușind să se încadreze în limitele în vigoare în momentul de față.
În cazul consumatorilor noncasnici, aceștia vor avea un preț plafonat la energie electrică de 1 leu/kWh, în timp ce IMM-urile, respectiv firmele cu cifre de afaceri anuale nete sub 50 milioane euro, active totale mai mici de 43 milioane euro și mai puțin de 250 de salariați, precum și firmele din industria alimentară, vor avea un preț plafonat de 0,37 lei/kWh la gaze naturale.
Plafoanele se referă la prețurile finale de furnizare, cu toate tarifele reglementate, costurile și taxele incluse.
În prezent, dintre agenții economici, doar IMM-urile beneficiază de facilități pentru consumul de energie și gaze, printre care nu se numără însă și plafonarea prețurilor.
O veste bună
Astfel, legislația în vigoare prevede că IMM-urile, cabinetele medicale individuale, alte profesii liberale, microîntreprinderile, PFA-urile, precum și întreprinderile individuale și familiale beneficiază de exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență și accizei, precum și de exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei.
În piață, potrivit comparatorului de prețuri al ANRE, nu există oferte concurențiale pentru clienți noncasnici cu prețuri finale sub 1 leu/kWh la energie electrică sau sub 0,37 lei/kWh la gaze naturale, plafoanele anunțate de șeful Executivului, iar în actualul sistem de subvenționare, scutirile acordate nu scad nici pe departe prețurile finale până la respectivele niveluri plafonate.
De prețuri plafonate la energie electrică și gaze naturale beneficiază, în baza legislației în prezent în vigoare, doar consumatorii casnici, precum și spitalele, unitățile de învățământ, creșele, ONG-urile, furnizorii de servicii sociale și unitățile de cult. Plafoanele de preț final pentru aceștia sunt de 1 leu/kWh la energie electrică și de 0,37 lei/kWh și ar urma să scadă, de la 1 februarie, la 0,8 lei/kWh la energie și 0,31 lei/kWh la gaze.
În plus, pentru gospodăriile populației, se va păstra compensarea de 0,291 lei/kWh la energie, coroborată însă cu creșterea limitei de consum lunar de la 300 kWh la 500 kWh, prețul final neputând scădea sub 0,68 lei/kWh.