30 aug. 2022 | 12:55

Când au prins oamenii gustul alcoolului și al substanțelor halucinogene, de fapt: explicația cercetătorilor

ACTUALITATE
Când au prins oamenii gustul alcoolului și al substanțelor halucinogene, de fapt: explicația cercetătorilor

Oamenii au căutat, încă din cele mai vechi timpuri, modalități de a-și îmbunătăți starea de spirit. Au căutat și au găsit, de altfel. Însă când s-a întâmplat asta, pentru prima oară, rămâne să aflăm în cele ce urmează.

Astăzi, oamenii folosesc mii de compuși psihoactivi pentru a modifica percepția pe care o au despre lume. Multe derivă din plante și ciuperci, pe altele le fabricăm. Unele, cum ar fi cafeaua și ceaiul, sporesc vigilența; altele, precum alcoolul și opiaceele, o scad. Medicamentele psihiatrice afectează starea de spirit, în timp ce psihedelicele modifică realitatea.

Când a început totul

Boșmanii, pigmeii și oamenii Hadzabe își trăiesc probabil viața în moduri similare cu cel al culturilor umane ancestrale. Cea mai convingătoare dovadă a utilizării drogurilor este o plantă potențial halucinogenă numită !kaishe, folosită de vindecătorii boșmani, care se presupune că îi face pe oameni „să înnebunească pentru o vreme”.

În ciuda diverselor plante și ciuperci din Africa, oamenii timpurii foloseau droguri rar, poate pentru a induce transe în timpul ritualurilor, dacă nu chiar deloc. După ce au emigrat din Africa, în urmă cu 100.000 de ani, ei au explorat noi locuri și au întâlnit alte substanțe, printre acestea fiind și macul din Marea Mediterană, dar și canabisul.

Arheologii au găsit dovezi ale consumului de opiu în Europa din anul 5.700 î.Hr. Semințele de canabis apar în săpăturile arheologice datând din anul 8.100 î.Hr., în Asia.

Este posibil ca strămoșii noștri să fi experimentat substanțe înainte ca dovezile arheologice să sugereze acest acest lucru.

Din câte se știe, oamenii de Neanderthal ar fi putut fi primii care au fumat canabis, însă arheologia sugerează că descoperirea și utilizarea intensivă a substanțelor psihoactive ar fi avut loc mai târziu, după revoluția neolitică din 10.000 î.Hr., când oamenii au inventat agricultura și, deopotrivă, civilizația.

Cât despre alcool, se pare că agricultura e pricipalul pion și în acest caz.

Cea mai veche băutură datează din 7.000 î.Hr., și e din China. Vinul a fost fermentat în Caucaz în anul 6.000 î.Hr., iar sumerienii fabricau bere în anul 3.000 î.Hr. În America, aztecii făceau pulque din agave, folosite astăzi pentru tequila. La rândul lor, incașii făceau chicha, un fel de bere din porumb.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele