22 iun. 2022 | 12:39

Banii din Pilonul II se evaporă: ai contribuit mai mult, dar contul e mai „subțire”, cum se explică

ACTUALITATE
Banii din Pilonul II se evaporă: ai contribuit mai mult, dar contul e mai

Din ce în ce mai mulți angajați români contribuie cu sume tot mai mari în conturile de pensii private obligatorii. Cu toate acestea, banii s-au diminuat în primele trei luni ale anului curent.

Pe perioada la care facem referire, suma medie pe care un român o deține în propriul său cont de pensii a înregistrat o scădere, evaluată la 0,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O analiză economica.net indică faptul că deprecierea a atins valoarea de 11.537 de lei, aceasta fiind prima scădere trimestru la trimestru înregistrată în istoria de 14 ani a sistemului.

Situația este delicată din perspectiva randamentelor obținute de administratorii fondurilor de pensii private. Primul trimestru din acest an a adus valori negative pentru aceste randamente, la toți cei șapte administratori prezenți pe piața autohtonă! Vorbim despre o diminuare a ratei de rentabilitate spre 4,5%, de la peste 6% cât era în martie 2021.

Scăderea e pusă de experții economici pe seama deprecierii cotațiilor la care se tranzacționează titlurile de stat ale României.

Conform datelor puse la dispoziție de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), în perioada 2008-2021 performanţa Pilonului II a depăşit substanţial inflaţia cumulată din această perioadă. În prezent, însă, pieţele financiare în special şi economiile statelor în general traversează un episod negativ, pe de-o parte din cauza războiului din Ucraina, pe de altă parte din cauza inflaţiei record care afectează toate statele lumii, criză plecată de la preţurile energiei şi altor materii prime. Analiștii economici arată cu degetul către războiul din Ucraina, ca principal motiv al scăderii ratei de rentabilitate.

Ce se întâmplă cu banii tăi din cont, în care ți-ai pus speranța pentru bătrânețe

„Inevitabil, această volatilitate se manifestă și pe piețele financiare din Romania, iar Pilonul II de pensii private, ca sistem de economisire și investire, nu poate rămâne imun, reflectând fidel evoluțiile din economia reală și piețele financiare. Sistemul se confruntă în prezent cu un astfel de episod de volatilitate, manifestat printr-o depreciere temporară a activelor de circa 5,9% pe primele 5 luni din 2022 pentru Pilonul II.

Această reducere este cauzată în principal de deprecierea portofoliului de titluri de stat, în care fondurile de pensii private își investesc aproximativ două treimi din active. În ultimul an (iunie 2021 – iunie 2022), indicele de preț al tuturor titlurilor de stat emise de România a scăzut cu 12%, dintre care 8% doar anul acesta. În același timp, Bursa de la București, unde fondurile de pensii investesc circa un sfert din bani, a performat mult mai bine decât alte piețe din Europa și din lume, indicele BET-XT-TR, un reper pentru plasamentele Pilonului II, având o scădere de doar 1% pe primele 5 luni.

Practic, deprecierile din această perioadă din Pilonul II nu sunt cauzate de scăderi bursiere, ci de deprecierea temporară a valorii titlurilor de stat din portofoliu. Însă, pentru faptul că fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung, care cumpără și păstrează titlurile de stat până la maturitate, practic această scădere se va resorbi până la maturitatea titlurilor, al căror preț revine invariabil la valoarea nominală. Practic, această depreciere se va inversa imediat ce inflația și dobânzile vor reveni pe tendință descendentă, moment pe care analiștii îl estimează în trimestrele 3 sau 4 ale acestui an”, notează experții din cadrul Asociației.

În prezent, aproximativ 7,8 milioane de români contribuie la pilonul de pensii private obligatorii.