24 mart. 2022 | 09:16

Avertismentul ANAF pentru 2022: de ce sunt șanse mult mai mari să te trezești cu fiscul la ușă

ACTUALITATE
Avertismentul ANAF pentru 2022: de ce sunt șanse mult mai mari să te trezești cu fiscul la ușă

Deși s-ar putea să fi auzit tot mai des de controale de la ANAF pe la prieteni și cunoștințe, activitatea de control va exploda în 2022 în speranța aducerii unor sume semnificativ mai generoase la bugetul de stat.

Aproape jumătate dintre disputele fiscale cu contribuabili din 2020 au fost pierdute de Autoritatea FiscalăAutoritatea Fiscală. Această valoare este foarte importantă, deoarece trădează imperfecțiunile sistemului de investigație și analiză folosit de ANAF. Pe de altă parte, pe parcursul anului în curs, oficialii instituției speră să mai remedieze o parte importantă din acele minusuri și, imediat după, să întețească numărul de controale.

Anunțul ANAF pentru toți românii: ce se întâmplă cu controalele

„Campania de controale comune ale ANAF cu Inspecţia Muncii, pentru „prevenirea” muncii nedeclarate şi proiectul-pilot pentru realizarea de controale în timp real, planificat să se deruleze în viitorul apropiat, pentru îmbunătăţirea conformării voluntare sunt două dintre cele mai recente proiecte anunţate de autoritatea fiscală română. De altfel, ANAF a vorbit şi despre creşterea cu 10% a numărului de inspecţii fiscale până la finele anului 2025, dar şi despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în acelaşi interval de timp şi reducerea decalajului de colectare a TVA, priorităţi prevăzute, de altfel, de Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare a României”, arată un punct de vedere semnat de Emanuel Băncilă, partener, coordonatorul Practicii de inspecţii şi controverse fiscale, şi Adrian Rus, partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România.

Pentru a micșora semnificativ riscul pierderii disputelor fiscale cu contribuabilii, ANAF a creat o structură specifică managementului de risc. Cel puțin în teorie, aceasta ar trebui să ducă la eficientizarea inspecțiilor fiscale prin crearea unor clase de risc. În funcție de acel parametru, toți contribuabili urmează să fie planificați pentru un control.

„Mai îngrijorătoare decât creşterea volumului de inspecţii fiscale sunt, însă, schimbările în modalităţile de abordare a inspecţiilor fiscale în domeniul preţurilor de transfer şi în volumul informaţiilor solicitate de către ANAF. Astfel, companiile care operează în România ar trebui să se întrebe dacă sunt pregătite adecvat pentru a răspunde nu doar rapid şi cu încredere, ci, mai ales, într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona preţurilor de transfer adresate de ANAF. Vedem din ce în ce mai mult din partea ANAF nu numai solicitări de informaţii detaliate privind preţurile de transfer (care, însă, uneori nu sunt disponibile pentru societăţile din România care sunt parte a unui grup de multinaţionale), dar şi contestări ale profilelor funcţionale şi de risc ale companiilor româneşti”, atrage atenţia analiza EY.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele