15 iul. 2022 | 15:04

Reacţia Blue Air, după amenda record dată de ANPC: „Cifrele sunt greșite”

ULTIMA ORĂ
Reacţia Blue Air, după amenda record dată de ANPC: „Cifrele sunt greșite”

Celebra companie Blue Air a fost sancționată cu două milioane de euro de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Potrivit ANPC, în decurs de un an, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri și 178.405 de rezervări, pentru care s-au făcut plăţi în valoare totală de peste 66 de milioane de lei, de către consumatori din 20 de state membre ale UE. Pe numele companiei s-au făcut 924 de reclamaţii din mai multe țări în care Blue Air operează, amenda fiind cea mai mare dată vreodată unui operator economic!

Compania Blue Air, amendată de ANPC

Update 15 iulie, ora 15.02. Compania de zbor Blue Air, care a primit cea mai mare amendă încasată vreodată de un operator economic, susține că a aflat din presă despre sancţiunea ANPC și contestă cifrele invocate de Protecția Consumatorilor.

„Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nici o comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă). Din totalul numărului de pasageri mentionați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta”, se justifică Blue Air.

Blue Air a fost amendată de ANPC cu două milioane de euro, o sumă record, după ce, într-un an, a anulat peste 11.000 de zboruri, acestora corespunzându-le aproape 180.000 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți de peste 66 de milioane de lei. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut anunțul, explicând detaliat motivele.

„În urma sesizărilor depuse de consumatori și ca urmare a reacțiilor din media Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, a precizat ANPC.

Operatorul economic, obligat să restituie sumele datorate

În conformitate cu prevederile transpunerii în legislația națională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial (MO) a Ordinului președintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost alcătuită o comisie specială, la nivelul Autorității, pentru stabilirea sancțiunilor care se impun companiei Blue Air.

Astfel, „ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, Comisia a decis o amendă în valoare de 2 milioane euro. (…) Odată cu aplicarea acestei sancțiuni contravenționale, echipa de control a propus, iar președintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancțiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, și anume încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile, cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”.

Oferte de zbor înșelătoare, interzise de ANPC

De asemenea, ANPC interzice măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.