Amendă de 500 de lei pentru un gest banal, în România: se întâmplă la fiecare colț de stradă
În cazul în care nu erau suficient de multe amenzi pe meleaguri mioritice, un nou proiect de lege se află în dezbatere pe masa senatorilor și ar trebui să se reflecte într-o amendă de 500 de lei pentru un gest pe care l-ai văzut de sute de ori.
În România, ca în aproape orice alt colț al mapamondului, este interzis fumatul de către minori. Nu ai voie să vinzi țigări minorilor, iar aceștia nu au voie să încerce să le cumpere. Până acum, însă, acțiunea efectivă de fumat de către persoanele de sub 18 ani nu avea o amendă asociată, cum se întâmplă în cazul băuturilor alcoolice, de exemplu. Acest proiect legislativ își propune să interzică fumatul în spații publice precum parcuri, stadioane, autogări, aeroporturi, printre altele, dar și în preajma acestora. Gestul va putea aduce tinerilor cu vârste de până la 18 ani o amendă de până la 500 de lei.
O nouă amendă pentru tinerii români
Noul proiect de lege aflat în senat își propune să sancționeze consumul de tutun în rândul minorilor și, implicit, să-l descurajeze, la fel cum se întâmplă și în cazul minorilor. “Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat”, scrie, mai exact, în viitoarea lege.
În jurul obiectivelor mai sus menționate, pe o rază de 200 de metri, de asemenea, va fi interzis fumatul. Persoanele de până la 18 ani care nu respectă această regulă vor fi sancționați cu amendă contravențională între 100 și 500 de lei. Această amendă, de fapt, se aliniază cu sancțiunile impuse de autorități pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii sau în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.
“Legislația din România nu conține prevederi prin care să fie sancționat consumul produselor din tutun de către minori și, drept urmare, eforturile autorităților, cadrelor didactice și persoanelor implicate în prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se menționează în motivarea proiectului legislativ, conform avocatnet.ro.