Ambasadoarea Austriei la București, convocată de urgență la MAE. Tensiuni maxime din cauza Schengen
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a convocat-o pe ambasadoarea Republicii Austria la Bucureşti, joi seară, la sediul MAE, pentru a i se comunica poziţia României cu privire la aderarea la spaţiul Schengen şi protestul MAE faţă de „atitudinea nejustificată şi inamicală” a Vineri, „care va produce consecinţe inevitabile asupra relaţiilor bilaterale”.
Tensiuni la București după ce Austria a votat împotriva României
„Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenţei unor relaţii diplomatice îndelungate, cu o tradiţie de peste 100 de ani, între ţările noastre, precum şi al cooperării bilaterale substanţiale, în special în domeniul economic, Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanţi ai României şi al doilea investitor străin pe piaţa românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional şi european, precum şi coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internaţional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei”, a explicat MAE.
Totodată, oficialul diplomatic austriac a mai fost informat despre protestul ferm faţă de acuzaţiile exprimate de Viena la aşa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmaţii catalogate inadmisibile și false.
Mesajul MAE pentru Viena
MAE și MAI, alături de celelalte instituţii româneşti implicate, rămân implicate în realizarea obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, ca parte esenţială a consolidării securităţii interne a UE în ansamblul său.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că, în toată această perioadă, partea română a acţionat ferm, prin demersuri concrete şi complexe, reuşind cu succes înlăturarea obiecţiilor Olandei şi Suediei. De aceea, trebuie subliniat că votul Țărilor de JOS din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, aşa cum a fost clar menţionat de partea olandeză, au explicat oficialii MAE de la București.
Datele UE contrazic Austria
MAE susține că toate datele furnizate de Agenţia Frontex a UE arată clar că România nu este pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest, nu se confruntă cu o presiune migraţionistă şi nu este o sursă de mişcări secundare migraţioniste. Dimpotrivă, țara noastră contribuie activ la gestionarea riscului de migraţie ilegală, iar modul exemplar în care a gestionat fluxul de refugiaţi, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, reprezintă o dovadă în plus în acest sens, apreciată de toţi partenerii europeni şi euroatlantici, a subliniat ministrul Aurescu.