19 oct. 2022 | 23:21

Alertă la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Reactorul 1 s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional

ULTIMA ORĂ
Alertă la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Reactorul 1 s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional

Reactorul 1 al Centralei Nucleare Cernavodă s-a deconectat automat, miercuri după-amiază, de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, a declarat Societatea Naţională Nuclearelectrica. Potrivit companiei, specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza acestui incident.

Incident la Centrala Nucleară Cernavodă: Reactorul 1 s-a deconectat automat

Deconectarea automată a Unităţii 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Naţional, precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi a mediului înconjurător, au transmis reprezentanţii companiei.

„SN Nuclearelectrica va reveni cu un comunicat după finalizarea lucrărilor de remediere, la momentul resincronizării Unităţii 1 la SEN”, se arată în raportul societății.

Activităţi de ajustare

Anterior, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă fusese sincronizată la Sistemul Energetic Naţional, după realizarea activităţilor de ajustare: „Reamintim că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat, în dimineaţa zilei de 16 octombrie 2022, pentru realizarea unor activităţi de ajustare a unor parametri şi limite de protecţie ale generatorului electric”.

Reprezentanții companiei susțin că oprirea controlată a reactorului şi realizarea activităţilor de ajustare s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, această operațiune fiind necesară pentru a permite personalului uzinei să realizeze respectivele activităţi.

Nuclearelectrica este singurul producător de energie nucleară din România și contribuie cu aproximativ 20% energie nucleară la producţia totală de energie, prin exploatarea celor două unităţi Candu, Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Totodată, societatea oferă 33% din producţia totală de energie fără emisii de dioxid de carbon.

Noi locuri de muncă datorită unui parteneriat cheie

Nuclearelectrica (aflată sub autoritatea Ministerului Energiei) și compania KGHM Polska Miedz SA au semnat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de proiecte de reactoare modulare mici (SMR). Cooperarea dintre cele două societăți vizează schimbul de experiență și know-how, cu o durată de trei ani, în domeniile tehnic, economic, juridic, financiar și organizatoric, pentru dezvoltarea proiectelor de reactoare modulare de mici dimensiuni care vor fi create de România și Polonia.

„România, cu o experiență de peste 25 de ani în exploatarea în siguranță a centralei sale nucleare, a inițiat deja dezvoltarea unui proiect NuScale SMR, singura tehnologie SMR certificată la nivel internațional. Suntem bucuroși să colaborăm și să împărtășim experiența noastră și lecțiile învățate și să sprijinim KGHM în primii săi pași pentru implementarea unei tehnologii sigure, curate și inovatoare”, a relatat Cosmin Ghiță, director general al Societății Naţionale Nuclearelectrica.