Ai doar un job? Mai ia-ți unul, ca să poți plăti mâncarea și facturile în 2023
Avem previziuni economice negative pentru perioada următoare, în privința inflației. Mulți dintre noi vor fi nevoiți să-și mai ia un loc de muncă, pentru a face față cheltuielilor de bază, cum ar fi cele cu hrana zilnică și facturile la utilități.
În cel mai recent raport de specialitate, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) nu vede cu ochi buni evoluția prețurilor din perioada următoare. Din nefericire pentru românii cu venituri mici, care deja au probleme financiare, lunile care ne bat la ușă nu vor fi deloc simple, din perspectivă financiară.
Experții din cadrul instituției anticipează că indicele preţurilor de consum se va menţine peste 15% la sfârşitul anului.
În analiza publicată recent se arată că Indicele preţurilor de consum va fi de 15,2% în 2022, dar nici anul viitor situația nu va arăta cu mult mai bine. Indicele prețurilor de consum este așteptat să atingă 8% în 2023 şi de-abia în 2024 să scadă până la nivelul de 3,7%. Cu alte cuvinte, mai avem ceva de așteptat până când vom scăpa de presiunile care apasă acum pe bugetul familiilor noastre.
Sărăcia ne așteaptă după colț. Milioane de români sunt în pericol
„Procesul inflaţionist s-a dovedit a fi mai persistent şi de amplitudine mai ridicată decât s-a anticipat anterior, astfel încât şi decelerarea creşterii preţurilor de consum a fost estimată a avea o intensitate mai redusă.
În aceste condiţii, previziunile inflaţiei au fost ajustate ascendent pentru anul în curs şi următorii doi ani cu circa 1,3 puncte procentuale ca medie anuală, urmând ca în perioada 2024-2025 să se încadreze în jurul valorii de circa 3%.
Prognozele au luat în calcul actele normative în vigoare privind modificarea schemei de plafonare a preţului energiei electrice până la data de 31 august 2023, prelungirea măsurii de reducere a preţului pentru carburanţi cu 50 bani/litru până la sfârşitul anului curent, cât şi o relativă stabilizare a principalelor cotaţii internaţionale”, explică specialiștii din cadrul Comisiei.
Cel mai dificil va fi pentru românii cu salarii mici. Aproximativ 1,9 milioane de conaționali de-ai noștri sunt plătiți cu salariul minim pe economie, de aproximativ 1.500 lei net pe lună. Un astfel de venit este dificil să-ți fie de ajuns, în condițiile acestor previziuni economice.