Aceste permise de conducere trebuie schimbate, urgent: carnetele de șoferi noi nu mai suportă amânare
Din momentul în care s-a încheiat starea de alertă la mijlocul acestei săptămâni în România, s-au întâmplat mai multe lucruri. Mulți români cred că este vorba doar de eliminarea certificatului verde și obligativității măștii. De fapt, sunt multe alte practici de pe perioada pandemiei care s-au încheiat în secunda doi.
Pentru a micșora presiunea pe sediile autorităților române în perioada pandemiei, în timpul stării de alertă, printre altele, s-au acceptat situațiile în care șoferii au circulat cu permise de conducere expirate. Anunțul a fost făcut la începutul pandemiei, a intrat în vigoare imediat și a fost valabil până la 8 martie, ultima zi din starea de alertă. Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor vine însă acum cu o precizare suplimentară.
Permisele de conducere expirate trebuie schimbate
Deși starea de alertă s-a încheiat într-o perioadă în care românii sunt îngrijorați de perspectiva războiului din Ucraina, în contextul în care foarte mulți au rămas cu permisele de conducere expirate în perioada pandemiei, autoritățile au venit cu o soluție cât se poate de flexibilă.
Conform comunicatului DRPCIV pe marginea subiectului, permise de conducere expirate în starea de alertă mai sunt valabile încă trei luni de la încetarea stării de alertă. Această măsură a fost adoptată pentru a se evita cozile pentru preschimbarea permisului. Ca referință, discutăm de aproximativ 500.000 de români aflați în această situație, conform statisticilor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În cazul în care te afli în situația în care carnetul de conducere ți-a expirat, pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt următorii:
– efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
– achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC,BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)
– pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăsește pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea documente și formulare.
– prezentarea la sediu conform programării.