Vin banii pentru afacerile românești. Ce trebuie să știi, dacă aștepți un ajutor financiar de la stat

Vin banii pentru afacerile românești. Ce trebuie să știi, dacă aștepți un ajutor financiar de la stat

Guvernul a a aprobat miercuri proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică importante scheme de ajutor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră.

Conform deciziei Guvernului, fondurile alocate Măsurii 3, vor fi mutate la Măsura 2.

„Azi a trecut şi proiectul de Ordonanţă de Urgenţă de modificare a OUG 130/2020 prin care mutăm finanţarea şi banii care erau pe Măsura 3 pe Măsura 2, pentru a putea face plăţile. Deci am deblocat fonduri pentru Măsura 2. Pe Măsura 2 avem o problemă, un deficit de finanţare, care acum va fi mult redus, vom vedea exact cu cât. Avem şi estimări în interiorul ministerului, dar depinde de mai mulţi factori. Este o veste bună pentru IMM-urile care aşteaptă bani şi este o veste bună pentru toată lumea, pentru că înseamnă absorbţie de bani europeni”, a explicat, miercuri, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, la finalul şedinţei de Guvern.

„Măsura 3, în varianta prezentă, va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare, confirmate de DNA prin începerea unei urmăriri penale în rem. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii curente nu vor fi restricționati prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi”, a mai transmis Minsiterul Economiei.

De asemenea, e important de menționat că fondurile pentru Măsura 2 au fost majorate cu 500 de milioane de euro fără acoperire anul trecut.

„Anul acesta MEAT a reuşit să realoce o parte din fonduri astfel încât numărul cererilor finanţate să ajungă până la numărul de registru unic electronic (RUE) 9.633. În urma transferului de fonduri permis de această OUG, estimarea este că se va ajunge cu plăţile la RUE 17.000”, precizează instituţia.

Prin măsura 3 erau disponibile granturi de investiții de până la 200.000 de euro 

Îți amintesc faptul că măsura 2 prevedea acordarea de granturi pentru capital de lucru cuprinse între 2.000 și 150.000 euro.

De asemenea, prin măsura 3, întreprinderile mici și mijlocii din România puteau obține granturi de investiții cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro.

Măsurile 2 și 3, alături de măsura 1, fac parte dintr-un pachet pus la dispoziție de Guvern, pentru ajutoarea afacerilor românești, afectate financiar de criza sanitară mondială, provocată de noul tip de coronavirus, SARS-CoV2.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: