Viitor sumbru pentru căutătorii de joburi în România: ce se întâmplă până în toamnă, conform experților
Din păcate pentru românii care se află în această perioadă în căutarea unui loc de muncă, firmele au decis să înghețe angajările până în toamnă. Companiile se tem că lunile de toamnă ne vor aduce un al patrulea val pandemic, ce va pune din nou presiune pe afaceri. Prin urmare, în perioada următoare vor fi mai puține joburi scoase pe piața muncii.
Un sondaj realizat la finele lunii mai arată că managerii companiilor din România se tem de venirea celui de-al patrulea val pandemic, în toamnă.
Prin urmare, până atunci, foarte puține companii vor mai efectua angajări.
Sondajul arată că unele dintre companii vor îngheța angajările chiar până în 2022: 57% dintre managerii chestionați afirmă că vor relua angajările la toamnă, iar 32%, abia în 2022.
Numai 9% dintre manageri au de gând să demareze proceduri de recrutare, în vederea angajării, în perioada următoare, respectiv în următoarele 3-5 luni, mai arată sondajul.
De asemenea, vin vești proaste și în privința majorărilor salariale. Angajații care sperau ca în următoarele luni să obțină o mărire de salariu, vor fi nevoiți să aștepte până în 2022, a explicat specialistul în resurse umane, Raluca Pârvu, pentru Digi24.
E justificată teama managerilor?
Se pare că teama managerilor companiilor din România este justificată. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, spune că se așteaptă la un al patrulea val pandemic la noi în țară.
„Ne așteptăm la un al patrulea val pandemic, iar durata și intensitatea valului patru depind de cât de bine vom fi protejați la nivel de colectivitate. Tocmai de aceea, e important să înțelegem că nu a trecut această pandemie, virusul este în continuare circulant și riscul tulpinilor virale mutante este crescut, atâta vreme cât încă avem populație susceptibilă la boală.
Barometrul a fost realizat la finalul lunii mai, pe un eşantion de 300 de firme din diverse domenii de activitate, la care au răspuns 1.736 de persoane.