03 sept. 2021 | 10:30

Vestea bună a momentului pentru tinerii din România: abia acum își pot lua o locuință ieftină

ACTUALITATE
Vestea bună a momentului pentru tinerii din România: abia acum își pot lua o locuință ieftină

După mai multe speculații pe marginea subiectului, tinerii au primit în sfârșit o mână de ajutor din partea statului român pentru a intra în posesia unei locuințe.

În urmă cu câteva zile, Guvernul României a adoptat un proiect de Ordonanță de Urgență ce vizează activitatea Agenției Naționale pentru Locuințe sau ANL. Este vorba de un OUG care facilitează reducerea prețului apartamentelor destinate tinerilor, locuințe a căror valoare a crescut necontrolat în 2020, iar acum gravitează în jurul cifrelor din 2019. Actul normativ a ajuns în atenția executivului după o inițiativă din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Ce se întâmplă cu prețurile la apartamentele ANL pentru tineri

Potrivit OUG nr. 55/2021, publicat, în iunie, în Monitorul Oficial nr. 628/2021, prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor, care au fost mărite semnificativ, și chiar dublate, în unele cazuri, în anul 2020, sunt readuse la o valoare similară celei din 2019.

Acum, prin proiectul de hotărâre de la MDLPA, autoritățile vor să modifice și să completeze normele metodologice ale Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel încât reducerea prețului de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor să fie posibilă efectiv.

În final, prețul apartamentelor se calculează altfel. Nu este vorba de o plafonare a valorilor de achiziție, cât de o schimbare de algoritm. De acum înainte, prețurile locuințelor ANL se bazează pe costul de construcție al imobilului, din care se scad amortizarea și costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament și care doresc să îl cumpere.

Tot ca un detaliu important, costul de construcție menționat mai sus este, în mod autentic, al imobilului în cauză, nu este o valoare abstractă sau generalizată. Asta înseamnă că, o locuință ANL va fi semnificativ mai ieftină la Sinaia decât la București, pentru că a fost mai ieftin să construiești blocul acolo.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele